Internetul. Tinerii in fata provocarii

Un mod comun de a comunica şi de a comenta pe baza unui subiect pe Internet este cunoscut cu denumirea de forum. Cineva lansează un subiect pe forum şi, mai apoi, cine doreşte postează un răspuns. Datul acesta cu părerea înseamnă, fără doar şi poate, a judeca. Ori a judeca nu stă decât în puterea Dumnezeului Care ne-a zidit. Vă întrebaţi de ce Dumnezeu are voie să judece şi noi nu?

Dumnezeu are voie să ne judece1 pentru că El ne-a croit încă din pântecele mamei ca să fim buni, ascultători, plini de virtute şi oameni cu viaţă sfântă, iar noi, neascultători fiind, Îi aducem, o dată cu trecerea timpului, numai supărări - cu păcatul, cu răzvrătirea, cu închinarea la dumnezei străini. Dumnezeu nu ne judecă pentru că este sever şi asupritor, ci ne judecă pentru că este Atotdrept. Dumnezeu este Cântarul cel drept.

Eşti copil, eşti aproape înger, toată lumea te înconjoară cu dragoste. Apoi, ca flăcău sau ca tânără domnişoară, îţi apar primele semne ale pubertăţii. Şi inocenţa poate pieri brusc... Ne vedem alergând la păcate care ne mânjesc sufletul, ne întinează cugetul şi ne împuţinează mintea. Dumnezeu, fiind Cântarul desăvârşit, a luat în calcul şi căderea noastră. El ne-a dat Biserica, a dat puterea preoţilor de a lega şi a dezlega păcate, a lăsat Sfintele Taine, rugăciunile, căinţa adevărată şi atâtea daruri pe care însă de multe ori le uităm, le ignorăm sau le punem, precum ereticii, sub semnul îndoielii.

Dumnezeu ne judecă pentru că El are balanţa. Nouă, oamenilor, neavând acest cântar, chiar de am fi ca sfinţii de demult, sub îmbierea subtilă a acestui instrument de pierzanie care este Internetul, ne este aproape imposibil ca vorbind pe un subiect sau despre o a treia persoană să nu cădem în păcatul de a judeca.

Forumul - locul în care admiratorii Internetului îşi deşartă cuvintele - este un loc în care vorbirea de rău este o practică obişnuită2.

Vorbirea de rău este uciderea aproapelui, şi nu o spun eu, ci Cel care are toată Înţelepciunea laolaltă - Mântuitorul Hristos.

V-aţi întrebat vreodată: Oare de ce Hristos a avut la răstignirea pe cruce, de-a dreapta şi de-a stânga, doi tâlhari?

De ce tâlharii nu au fost trei? De ce nu au fost şase sau opt? Tot aşa, ne putem întreba de ce tâlharii nu au fost răstigniţi unul în spatele lui Iisus şi celălalt în faţă? Acolo pe Cruce, chiar având ultimele suflări, înainte de ridicare întru slava dumnezeiască, Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, ne-a arătat cum se face judecata, după darea Legii celei noi. Adică Hristos ne-a arătat cu ultimele suflări cele ce trebuie să le întâmpinăm la despărţirea trupului de suflet - darea pe faţă a faptelor noastre bune sau rele - Judecata.

Având atotplinătatea perfecţiunii, Hristos, pentru prima dată după Întrupare, separă, de-a stânga şi de-a dreapta, ascultătorul de hulitor, credinciosul de necredincios, iubitorul de defăimător, aşa cum se separă oile de capre. Unul dintre tâlhari, cel ce a nădăjduit întru iertarea dumnezeiască strigând din toţi rărunchii Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!, este partea de omenire ce se va fi făcut ascultătoare faţă de Dumnezeu, fie chiar şi în ceasul al unsprezecelea. Partea celuilalt tâlhar este lumea care moare în tristeţea de a nu-L fi iubit vreodată pe Dumnezeu, de a nu-L fi cunoscut, de a fi trăit oarbă şi surdă, fără sens şi scop.

Judecata, prin urmare, nu este a omului, ci este a Dumnezeirii. Un tâlhar îi reprezintă pe fiii ascultării, care vor sta veşnic de-a dreapta, iar celălalt, pe fiii întunericului, care vor sta veşnic de-a stânga. Hristos pe Cruce arată cum va fi pe scaunul împărătesc al deplinei Sale slave dumnezeieşti, iar cei doi tâlhari de-a dreapta şi de-a stânga reprezintă oile ascultătoare şi caprele întunericului veşnic.

În acest mileniu al comunicării cu viteze nemaiîntâlnite este greu să manevrezi cuvântul astfel încât să nu greşeşti. Căci şi o laudă îl poate supăra pe fratele tău. Vezi de pildă pe cineva cu care nu te-ai mai întâlnit de multă vreme. Tu nu ştii că această cunoştinţă este bolnavă şi că merge grăbită să-şi procure un medicament. O opreşti pe persoana în cauză şi începi să-i lauzi îmbrăcămintea. Nu cumva cel lăudat ar putea să cugete: „Eu mă dau de ceasul morţii să-mi văd de sănătate şi acestuia îi pasă de haine!”. Un cuvânt aruncat fără dreaptă şi adâncă cugetare te poate îngropa. Nu la judecata omenească, de care orice om scapă, ci la cea dumnezeiască.

Soluţii ca să ne păzim cugetul şi limba sunt. Nu trebuie să cădem în latura aceea în care să spunem: „Gata, de astăzi mă fac mut!”.

Se spune într-o foarte frumoasă rugăciune întocmită de ieromonahul Rafail Noica: „Nu am nevoie de sfinţenia ta ca să Mă iubeşti. Nu sunt Eu Dumnezeu cel Atotputernic? Nu aş putea face serafimi din firele de nisip?”. Dumnezeu are cunoştinţa faptului că vom păcătui cu gândul, cu judecata, cu lucrul mâinilor, cu fapta.

Porunca de a nu ne judeca aproapele vine dintr-o necesitate a Omului, ce ţine de bunul simţ, de iubirea profundă, vine din buna cuviinţă, din structura cu care am fost înzestraţi. De aceea are prioritate în Decalog, căci a-ţi iubi aproapele înseamnă şi a nu-l judeca.

Unii spun că pot cugeta cele rele liniştiţi, pentru că Dumnezeu nu îi aude şi nu îi vede, pentru că le cugetă doar în inima lor. Nefericită va fi ziua3 în care, după ce am judecat, vom fi la rândul nostru judecaţi!

Alţii se îndoiesc de viaţa de dincolo. Să nu ne fie dragi cuvintele celor care afirmă că viaţa noastră este de cincizeci, şaizeci sau şaptezeci de ani, şi că mai apoi moare şi sufletul! Acestea sunt gânduri eretice.

Ştim de unde vine şi unde se va duce trupul nostru, dar despre suflet nu ştim nici când s-a sădit, nici ce va fi cu el, viu fiind după moarte. Sufletul este veşnic, iar dacă nu credeţi în veşnicie, să mai privim o dată stelele. Ştie cineva de când sunt, când vor pieri, câte sunt?

Nu trebuie aleasă muţenia cea fără de socoteală, ci vorbirea cea bună care să arate iubirea de aproape şi care să Îi dea slavă Creatorului. Rugăciunile, vorbirea cu folos, faptele de milostenie, credinţa, nădejdea, iubirea vor fi avocaţii noştri la Judecată. În învăţăturile sale, părintele Arsenie Papacioc, avertizând că nu vrea să fie nimănui spre sminteală, afirmă, citându-l pe Sfântul Siluan, că, şi o singură rugăciune de ar fi făcut omul în toată viaţa lui, Mântuitorul nu i-o va trece cu vederea.

Dacă nu ne putem abţine de la a judeca, hai să ne vedem şi să judecăm defectele noastre!4

Când facem lucrul acesta, Dumnezeu repară toate cele care apar ca defecte în ochii lumii. Acestea vor apărea ca invidiate calităţi. Pe când, dacă judecăm şi dărâmăm oameni şi personalităţi, nesuferiţi vom fi în ochii oamenilor, şi Dumnezeu va lua de la noi şi puţinul acela care este bun. Asta, fireşte, dacă păcatul bârfirii, clevetirii şi vorbirii de rău a devenit patimă.

Înţelept lucru este ca atunci când vei fi provocat la discuţii pe Internet să gândeşti de două ori şi să scrii o dată, căci, dacă ai scris ceva de rău, te-ai făcut judecător, iar dacă aprobi cele rele spuse de altul, păcatul este jumătate-jumătate

Să nu dăm vina pe vremuri, tehnologie, tendinţe sau modă! Scuza este înainte-mergătoare păcatului. Calculatorul, recunosc, pentru mulţi este o necesitate, dar dacă nu este o necesitate stringentă şi serveşte ca instrument al păcatului, mai bine să fie stârpit.

1 Unul este Dătătorul legii şi Judecătorul: Cel ce poate să mântuiască sau să piardă. Iar tu cine eşti, care judeci aproapele? (Iacov 4, 12)

2 Cel ce grăieşte de rău pe frate, ori judecă pe fratele său, grăieşte de rău legea şi judecă legea, iar dacă judeci legea nu eşti împlinitor al legii, ci judecător. (Iacov 4, 11)

3 În ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor. (Rom 2, 16)

4 Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecaţi. (I Corinteni 11, 31)

INTERNETUL

Tinerii în faţa provocării

10. JUDECATORII