Toate cele cinci editii de până acum ale traducerii Patericului egiptean în româneste au fost bine primite si apreciate deopotrivă în mediul monahal si laic, între teologi si filologi.

Ceea ce propunem mai jos este o nouă variantă, bazată în cea mai mare măsură pe valorosul text traditional al traducerii românesti, revizuit cu zgârcenie după textul grec-neogrec din noua Filocalie grecească (vol. I, 1978), precum si după mai multe traduceri din limbile franceză si engleză (GI, GII, R, WARD s.a.). Am îndreptat topica frazei acolo unde era anacronică sau cu totul străină limbii române actuale; am făcut o seamă de îndreptări de lexic, atât în zona teologică cât si în cea uzuală; aici o altă problemă a fost uniformizarea unor serii de sinonimii, ca: «a lua aminte»-«a lua seama» [gr. prose/xw]; "mâhnire"-"mâhniciune"-"întristare" [gr. luph/] etc. Fără îndoială însă că cea mai preocupantă problemă a fost corecta traducere a unor termeni cheie (a)khdi/a, Jli=yij, a)sfa/leia) pentru corecta întelegere a mesajelor transmise în apoftegme.

Notele le-am putea împărti, grosso modo, în trei categorii: 1. Notele de punctare mai precisă sau de circumscriere mai fidelă a întelesului unui termen cheie sau a unei notiuni; 2. Note de trimitere la Scriptură, la alte apoftegme sau texte patristice ori bibliografice; 3. Note de încadrare istorică sau arheologică.

În fine, scurtele prezentări biografice ale fiecărui părinte – din începutul grupajului de apoftegme ce-i sunt atribuite – urmează, mai mult sau mai putin, prezentărilor lui Dom Lucien Regnault (din R), o autoritate în domeniul Părintilor pustiei.

Cuprins:

Pentru avva Antonie

Pentru avva Arsenie

Pentru avva Antonie
 

Locul Cuviosului Antonie cel Mare [icoana Sf. Antonie cel Mare] în fruntea colectiei de apoftegme a Părintilor vietuitori în  pustia egipteană e datorat numelui său, însă el corespunde la fel de bine rolului de prim rang  jucat de începătorul vietii monastice crestine. Viata (251-356, † 17 ianuarie) si fizionomia sa ne sunt cunoscute mai ales prin lucrarea celebră ce i­a consacrat­o Sfântul Atanasie cel Mare. Apoftegmele aduc câteva trăsături noi si interesante ale Cuviosului Antonie, care însă nu contrazic în nici un fel portretul făcut de sfântul episcop al Alexandriei, ci îl plasează mai bine pe Părintele monahilor printre ceilalti bătrâni ai timpului său, emuli în imitarea si căutarea lui Hristos în desert.

 

1. Sfântul avva¹ Antonie, sezând odată în desert, a fost cuprins de acedie² si de o mare întunecare de gânduri. Si zicea către Dumnezeu: «Doamne, vreau să mă mântuiesc si nu mă lasă gândurile³. Ce voi face în necazul⁴ meu? Cum mă voi mântui?» Si, sculându-se putin, a iesit afară, si a văzut pe cineva ca pe sine sezând si lucrând, apoi sculându­se de la lucru si rugându­se, apoi iarăsi sezând si împletind funia, apoi iarăsi sculându-se la rugăciune. Acesta era un înger al Domnului trimis spre îndreptarea si încredintarea⁵ lui Antonie. Si a auzit pe înger zicând-i: «Fă asa si te vei mântui». Iar el, auzind aceasta, a luat multă bucurie si îndrăzneală; si făcând asa se mântuia⁶.
 

2. [Cronie, preotul Nitriei⁷, ne-a istorisit nouă că]⁸ Fericitul Antonie povestea: «Un an întreg m-am rugat să mi se descopere locul dreptilor si al păcătosilor. Si am văzut un mare urias, care ajungea până la nori. Era negru si avea mâinile întinse până la cer si sub el se afla un lac având măsura mării. Si am văzut suflete zburând ca niste păsări. Si cele ce zburau deasupra mâinilor si capului uriasului, se mântuiau. Dimpotrivă, cele ce erau prinse de mâinile lui, cădeau în lac. Si ajunse la mine un glas care zicea: "Aceste suflete pe care le vezi zburând mai sus de acela, sunt sufletele dreptilor care se mântuiesc în rai. Iar celelalte sunt atrase în iad, urmând voilor trupului si tinerii de minte a răului"⁹».
 

3. Zis-a avva Antonie: «Părintii cei de demult, când mergeau în pustie, întâi se vindecau pe ei însisi, si, făcându-se doctori alesi, vindecau si pe altii. Iar noi, iesind din lume, mai înainte de a ne vindeca pe noi însine, îndată începem a vindeca pe altii; si, întorcându-se boala asupra noastră, se fac nouă cele de pe urmă mai amare decât cele dintâi (Lc. 11, 26), si auzim de la Domnul: "Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine însuti" (Lc. 4, 23)».
 

4. Acest avva Antonie, căutând la adâncul judecătilor lui Dumnezeu, a cerut zicând: «Doamne, cum se face că unii mor de tineri, iar altii prea îmbătrânesc? Si pentru ce unii sunt săraci, iar altii bogati? Si cum cei nedrepti sunt bogati, iar cei drepti săraci?» Si a venit lui un glas zicând: «Antonie, ia aminte de tine, că acestea sunt judecăti ale lui Dumnezeu si nu-ti este tie de folos a le sti».
 

5. A întrebat cineva pe avva Antonie, zicând: «Ce trebuie să păzesc eu ca să plac lui Dumnezeu?» Si răspunzând bătrânul, a zis lui: «Cele ce­ti poruncesc tie, păzeste­le: Oriunde vei merge, pe Dumnezeu să­L ai înaintea ta totdeauna; orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi; si ori în ce loc vei sedea, să nu te misti degrabă. Acestea trei păzeste­le si te vei mântui».
 

6. Zis-a avva Antonie către avva Pimen: «Aceasta este lucrarea cea mare a omului: greseala sa să o pună asupra sa înaintea lui Dumnezeu si să astepte ispita până la răsuflarea cea mai de pe urmă»¹⁰.
 

7. Tot acesta a zis: «Nimeni neispitit nu va putea să intre în împărătia cerurilor¹¹. Căci s-a zis: "Ridică ispitele si nimeni nu este care să se mântuiască"¹²».
 

8. A întrebat avva Pamvo pe avva Antonie: «Ce să fac?». Zis-a lui bătrânul: «Să nu te încrezi în dreptatea ta¹³, să nu-ti pară rău pentru lucru trecut si să-ti înfrânezi limba si pântecele».
 

9. Zis-a avva Antonie: «Am văzut toate cursele vrăjmasului întinse pe pământ si suspinând am zis: "Oare cine poate să le treacă pe acestea?". Si am auzit glas zicându-mi: "Smerenia!"».
 

10. Zis-a iarăsi: «Sunt unii care si-au topit trupurile lor în asceză si, pentru că n-au avut dreaptă socotintă¹⁴, departe de Dumnezeu s-au făcut»¹⁵.
 

11. Zis-a iarăsi: «De la aproapele este viata si moartea. Că de vom dobândi pe fratele, pe Hristos dobândim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos gresim»¹⁶.
 

12. Zis-a iarăsi: «Precum pestii, rămânând mult timp pe uscat mor, asa si monahii, zăbovind afară din chilie sau petrecând cu mirenii se slăbănogesc către tăria linistii (isihiei). Trebuie deci ca, precum pestele către mare, asa si noi către chilie să ne grăbim; ca nu cumva zăbovind afară, să uităm păzirea cea dinlăuntru»¹⁷.
 

13. Zis-a iarăsi: «Cel ce sade în pustie si se linisteste (trăieste în isihie), de trei războaie este slobod: de auzire, de grăire si de vedere; si numai cu unul mai are a lupta: cu cel al inimii¹⁸».
 

14. S-au dus niste frati la avva Antonie, ca să-i spună despre nălucirile (viziunile, aparitiile) pe care le vedeau si să se învete de la dânsul dacă sunt adevărate sau de la draci. Si aveau un măgar, care a murit pe cale. Deci, după ce au venit la bătrânul, apucând acesta mai înainte, le-a zis lor: «Cum a murit măgărusul pe cale?» Au zis lui: «De unde stii, avvo?» Iar el le-a zis lor: «Dracii mi-au arătat». Si ei au zis lui: «Noi pentru aceasta am venit, ca să te întrebăm, că vedem năluciri (viziuni, aparitii) si de multe ori se fac adevărate; nu cumva ne înselăm?» Si i-a încredintat pe ei bătrânul, din pilda măgarului, că de la draci sunt.
 

15. Era un om care vâna animale sălbatice prin pustie, si a văzut pe avva Antonie glumind cu fratii; si s-a smintit. Iar bătrânul, vrând să-l încredinteze pe el că trebuie câte putin să se pogoare fratilor, i-a zis lui: «Pune săgeata în arcul tău si întinde-l». Si a făcut asa. Si bătrânul i-a zis lui: «Întinde-l încă putin». Si a întins. Si iarăsi i-a zis: «Întinde-l si mai mult». Si a zis vânătorul: «De voi întinde arcul peste măsură, se va frânge». Zis-a lui bătrânul: «Asa si la lucrul lui Dumnezeu: dacă-i întindem pe frati peste măsură, degrabă se frâng. Trebuie deci, câte putin si câteodată, a ne pogorî fratilor». Acestea auzind vânătorul, s-a umilit. Si mult folosindu-se de la bătrânul, s-a dus. Iar fratii, întărindu-se, au mers la locul lor.
 

16. A auzit avva Antonie despre un monah mai tânăr care a făcut un semn (minune) ca acesta pe cale: Văzând el pe niste bătrâni călătorind si slăbind pe cale, a poruncit unor asini sălbatici de au venit si au purtat pe bătrâni până au ajuns la Antonie. Deci bătrânii l-au înstiintat de aceasta pe avva Antonie. Si a zis lor: «Mi se pare că acest monah se aseamănă cu o corabie plină de bunătăti, care, însă, nu stiu de va ajunge în port». Si, după un timp, avva Antonie începe deodată să plângă si să-si smulgă părul si să se tânguiască. Îi zic lui ucenicii: «De ce plângi, avvo?» Iar bătrânul a zis: «Mare stâlp al Bisericii a căzut acum (zicea despre monahul cel tânăr). Mergeti până la el si vedeti ceea ce s-a făcut». Deci s-au dus ucenicii si l-au aflat pe monah sezând pe rogojină si plângând păcatul pe care îl făcuse. Iar el, văzând pe ucenicii bătrânului, le-a zis: «Ziceti bătrânului ca să roage pe Dumnezeu să-mi dea numai zece zile si nădăjduiesc că voi da răspuns». Si după cinci zile a murit.
 

17. Un monah a fost lăudat de frati către avva Antonie. Acesta din urmă, când a venit monahul la dânsul, l-a încercat, să vadă de rabdă necinstea¹⁹. Si, aflându-l că nu o rabdă, i-a zis: «Esti asemenea unui oras, care pe dinainte este împodobit, iar pe dinapoi este jefuit de tâlhari».
 

18. Un frate i-a zis lui avva Antonie: «Roagă-te pentru mine!» Zis-a lui bătrânul: «Nici eu nu te miluiesc, si nici Dumnezeu, dacă tu însuti nu-ti vei da silinta si nu vei cere lui Dumnezeu rugându-te».
 

19. Au mers odată niste bătrâni la avva Antonie, si avva Iosif cu dânsii. Si vrând bătrânul [Antonie] să-i încerce, a pus înaintea lor un cuvânt (verset) din Scriptură, si, începând de la cei mai mici, îi întreba ce înseamnă acel cuvânt. Si fiecare răspundea după puterea sa. Însă bătrânul zicea fiecăruia: «N-ai aflat încă». Mai pe urmă de toti, a zis către avva Iosif: «Tu cum zici că este cuvântul acesta?» Răspuns-a: «Nu stiu». Atunci a zis avva Antonie: «Cu adevărat, avva Iosif a aflat calea, căci a zis: Nu stiu.»
 

20. S-au dus niste frati de la Schetia²⁰ la avva Antonie si, intrând într-o corabie să meargă la el, au aflat pe un bătrân care si el voia să meargă; iar fratii nu-l cunosteau. Si sezând în corabie, grăiau cuvinte de-ale Părintilor si din Scripturi si pentru lucrul mâinilor lor. Iar bătrânul tăcea. Ajunsi în port, au aflat că si bătrânul merge la avva Antonie. Si după ce au ajuns la avva, le-a zis lor [Antonie]: «Bună însotire ati avut în bătrânul acesta». A zis si bătrânului: «Buni frati ai aflat cu tine, avvo». Răspuns-a bătrânul: «Buni sunt, cu adevărat, însă ograda lor n-are usă, si cel ce voieste intră în grajd si dezleagă măgarul». Iar aceasta zicea pentru că cele ce le vin la gură, acelea le si grăiesc.
 

21. S-au dus niste frati la avva Antonie si i-au zis: «Spune-ne nouă cuvânt: cum să ne mântuim?» Zis-a lor bătrânul: «Ati auzit Scriptura? Îndeajuns vă este». Iar ei i-au zis: «Voim să auzim si de la tine, părinte». Atunci le-a zis bătrânul: «Evanghelia zice: « de te loveste cineva peste obrazul drept, întoarce-i si pe celălalt » (Mt. 5, 39). Zis-au lui: «Nu putem face aceasta». Zis-a lor bătrânul: «De nu puteti întoarce si pe celălalt, măcar pe aceea una să o suferiti (răbdati)». Zis-au lui: «Nici aceasta nu putem». Zis-a bătrânul: «Dacă nici aceasta nu puteti, nu dati în locul celei primite». Si au zis ei: «Nici aceasta nu putem». Atunci a zis bătrânul către ucenicul său: «Fă-le lor putină fiertură, că sunt neputinciosi». Iar către ei a zis: «Dacă aceasta nu puteti si aceea nu vreti, ce să vă fac vouă? De rugăciuni este trebuintă».

22. Un frate, care s-a lepădat de lume si a împărtit averile sale săracilor, tinând putine pentru sine, a mers la avva Antonie. Si, despre acestea cercetând-l bătrânul cu de-amănuntul, i-a zis: «De voiesti să te faci monah, mergi în satul cutare, cumpără carne, si pune-o împrejurul trupului tău gol si apoi vino aici». Si făcând fratele asa, câinii si păsările îi rupeau (sfâsiau) trupul. Si, ajungând el la bătrânul, acesta îl întrebă de a făcut cum l-a sfătuit. Iar acela, arătându-i trupul lui sfâsiat, sfântul Antonie i-a zis: «Cei ce se leapădă de lume si voiesc să aibă bani, astfel sunt sfâsiati de dracii care-i luptă».
 

23. Unui frate i s-a întâmplat odată ispită în mănăstirea lui avva Ilie. Si, alungat fiind de acolo, s-a dus în munte la avva Antonie. Si rămânând fratele un timp pe lângă dânsul, l-a trimis la mănăstirea de unde venise. Iar cei din mănăstire, văzându-l, iarăsi l-au alungat. Iar el s-a întors la avva Antonie, zicând: «N-au voit să mă primească, părinte». Deci l-a trimis bătrânul înapoi, zicând: «O corabie s-a sfărâmat în valurile mării, a pierdut încărcătura si cu osteneală a scăpat la uscat. Voi, însă, cele scăpate la uscat voiti să le aruncati în mare». Iar ei, auzind că avva Antonie l-a trimis, l-au primit de îndată.
 

24. A zis avva Antonie: «Socotesc că trupul are o miscare firească, care-i este înnăscută²¹, dar nu lucrează de nu va voi sufletul, ci numai însemnează în trup nepătimasă miscare. Este încă si o altă miscare, ce stă în a hrăni si a încălzi trupul²² cu mâncări si cu băuturi, din care căldura sângelui desteaptă (trezeste, întărâtă) trupul spre lucrare²³. Pentru aceasta si zice Apostolul: « Nu vă îmbătati cu vin întru care este pierzare » (Ef. 5, 18). Si iarăsi Domnul în Evanghelie, porunceste ucenicilor Săi: « Luati seama la voi însivă, să nu se îngreuieze inimile voastre în dezmăt si betie » (Lc. 21, 34). Este încă si o altă miscare, la cei ce se nevoiesc, care se face din vrăjmăsia si zavistia dracilor. Pentru aceasta trebuie a sti, că trei sunt miscările trupesti: una firească, alta din neluarea aminte a hranei si a treia de la draci"²⁴.
 

25. Zis-a iarăsi: «Dumnezeu nu sloboade războaiele peste neamul acesta ca peste cei vechi, căci stie că sunt slabi si nu le pot purta»²⁵.
 

26. Lui avva Antonie i s-a descoperit în pustie: «Este în oras oarecine asemenea tie, doctor de profesie, care din prisosinta lui dă celor ce au trebuintă si în toate zilele cântă "Sfinte Dumnezeule" cu îngerii».
 

27. A zis iarăsi: «Va veni vremea ca oamenii să înnebunească si când vor vedea pe cineva că nu înnebuneste se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor».
 

28. Au venit niste frati la avva Antonie si au pus înaintea lui un cuvânt (pasaj scripturistic) din Levitic. Deci a iesit bătrânul în pustie si a mers avva Ammona pe urma lui în ascuns, stiindu-i obiceiurile. Si, după ce mult s-a depărtat bătrânul, stând la rugăciune, a strigat cu glas mare: «Dumnezeule, trimite pe Moise ca să mă învete cuvântul acesta!» Si a venit lui glas vorbind cu dânsul. Deci a zis avva Ammona: «Glasul care vorbea cu dânsul l-am auzit, dar puterea [sensul] cuvântului n-am înteles-o».
 

29. Trei părinti aveau obiceiul de mergeau la fericitul Antonie în fiecare an. Si doi îl întrebau pentru gândurile lor si pentru mântuirea sufletului, iar al treilea totdeauna tăcea, nimic întrebându-l. Iar după mult timp i-a zis avva Antonie: «Iată, de atâta timp vii aici si nimic nu mă întrebi!» Si răspunzând fratele i-a zis: «Destul îmi este si numai să te văd, părinte».
 

30. Se spune că unul dintre bătrâni i-a cerut lui Dumnezeu să-i vadă pe Părinti. Si i-a văzut pe ei fără avva Antonie. Deci a zis celui ce i-i arăta: «Unde este avva Antonie?» Iar acela i-a zis: «În locul unde este Dumnezeu, acolo este el»²⁶.
 

31. Un frate a fost acuzat pe nedrept în mănăstire pentru desfrânare si sculându­se a mers la avva Antonie. Si au venit fratii de la mănăstire ca să-l vindece (mângâie) si să-l ia (dobândească), si au început să-i zică: «Asa ai făcut». Iar el se apăra zicând: «Nimic de acest fel nu am făcut». Iar, după întâmplare, s-a aflat acolo avva Pafnutie, zis Kefala, si a spus o pildă ca aceasta: «Am văzut pe malul râului un om băgat în noroi până la genunchi si venind unii să-i dea mâna, l-au afundat până-n gât». Si a zis lor avva Antonie pentru avva Pafnutie: «Iată un om adevărat, care poate să vindece si să mântuiască suflete». Deci umilindu-se ei de cuvintele bătrânului, au pus metanie fratelui. Si, îndemnati (încurajati) de Părinti, l-au luat pe frate la mănăstire.
 

32. Ziceau unii despre avva Antonie că s-ar fi făcut purtător de Duh, dar nu voia să grăiască din cauza oamenilor. Că, într-adevăr, vestea cele ce se întâmplau în lume, precum si cele ce aveau să vină.
 

33. A primit odată avva Antonie scrisoare de la împăratul Constantiu ca să meargă la Constantinopol; si cerceta cu dinadinsul ce să facă. Deci a zis către avva Pavel [cel Simplu], ucenicul lui: «Oare dator sunt să merg?» «De vei merge, i-a răspuns acesta, Antonie te vei chema; iar de nu vei merge, avva Antonie».
 

34. Zis-a avva Antonie: «Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc. Căci « dragostea scoate afară frica »²⁷".
 

35. Acelasi a zis: «Totdeauna să ai înaintea ochilor frica de Dumnezeu. Să-ti aduci aminte de cel ce "omoară si face viu" (I Regi 2, 6). Să urâti lumea si toate cele ce sunt într-însa. Să urâti toată odihna trupească²⁸. Lepădati-vă de viata aceasta, ca să vietuiti lui Dumnezeu. Aduceti-vă aminte, ce ati făgăduit lui Dumnezeu. Că cere aceasta de la voi în ziua judecătii: să flămânziti, să însetati, să umblati în haine sărace, să privegheati, să va tânguiti, să plângeti, să suspinati cu inima voastră; să vă încercati de sunteti vrednici de Dumnezeu; să defăimati trupul, ca să vă mântuiti sufletele voastre».
 

36. A mers²⁹ oarecând avva Antonie la avva Amun în muntele Nitriei si după ce au vorbit unul cu altul, a zis avva Amun către el: «Fiindcă prin rugăciunile tale s-au înmultit fratii si voiesc unii dintr-însii să-si zidească chilii departe, ca să se linistească, cât poruncesti să fie de departe chiliile ce se zidesc de cele de aici?» Iar el a zis: «Să gustăm la ceasul al nouălea³⁰ si să iesim să mergem prin pustie si să cercetăm cu luare aminte locul». Iar după ce s-au dus prin pustie, până a venit să apună soarele, a zis avva Antonie către el: «Să facem rugăciune si să punem aici cruce, ca aici să zidească cei ce vor să clădească chilii. Ci cei de acolo când vor veni la acestia, după ce vor gusta mica lor bucătică de pâine la ceasul al nouălea, asa să vie si cei ce se duc de aici, acelasi lucru făcând, să rămână fără de tulburare, când merg unii la altii». Si era depărtarea douăsprezece semne³¹.
 

37. Zis-a avva Antonie: «Cel ce bate bucata de fier, întâi cercetează cu luare aminte gândul ce are să facă: seceră, sabie sau secure? Asa si noi, datori suntem să socotim care faptă bună să umblăm a dobândi, ca să nu ne ostenim în zadar".
 

38. Zis-a iarăsi: «Supunerea cu înfrânare³² supune fiarele».
 

39. Zis-a iarăsi: «Stiu monahi care, după multe osteneli, au căzut si întru iesire din minti au venit, pentru că s-au nădăjduit în lucrul lor si amăgindu-se nu au înteles porunca celui ce a zis: "Întreabă pe tatăl tău si îti va da de stire" (Deut. 32, 7)».
 

40. Zis-a iarăsi: «De este cu putintă, monahul este dator si câti pasi face sau câte picături bea în chilia sa, cu încredere să le facă cunoscute bătrânilor, ca nu cumva să gresească întru acestea».
 

¹ Avva sau Părinte – Mc. 14, 36; Rom. 8, 15; Gal. 4, 6: cuvânt aramaic (limba vorbită de Mântuitorul) folosit în Egipt, Palestina si Siria cu un continut harismatic, desemnându-i pe ascetii, călugării si pustnicii care se distingeau prin sfintenia vietii si prin experienta duhovnicească.

² Acedie, gr. a)khdi/a. Stare de plictiseală lâncezitoare, lâncezeală, dezgust, lene, lenevie, lenevire, trândăvie, trândăvire, plictis, plictiseală, descurajare, moleseală a vointei. În fapt, ne aflăm în fata unui termen de spiritualitate practic imposibil de tradus. În Pateric apare de trei ori: Antonie 1 (tradus: în rom. prin lenevie; în fr. prin acédie [G I] sau dégoût [G II], ennui [R]), Theodora 3 (tradus: în rom. prin lenevire; în fr. prin acédie [G I] sau dégoût [R]) si Pimen 149 (tradus: în rom. prin trândăvie; în fr. prin acédie [G I] sau dégoût [G II], ennui [R]).
IOANIDU propune astfel: 1. lene, trândăvie; 2. nepăsare, neîngrijare; 3. închidere de inimă, melancolie.
BAILLY, mergând pe filiera clasică, propune: 1. négligence, indifférence; 2. chagrin.
Traducea prin românescul acedie poate apărea ca neologistică, livrescă sau « stiintifică ». Unii (ca, spre exemplu, reputatul profesor Antoine Guillaumont, în Franta, sau Benedicta Ward, în Anglia si America) îl preferă pentru motivul că termenul grecesc a)khdi/a este atât de bogat în continut încât este practic intraductibil (GUILLAUMONT, p.305). Dacă astăzi termenul începe a se împune în traducerile patristice de limbă engleză, în cele de limbă franceză lucrurile sunt nedecise încă. Astfel, la 10 de ani după ce a tradus a)khdi/a cu acédie [G I], Jean-Claude Guy a renuntat la termen pentru dégoût [G II]).
Părintele Stăniloae traduce a)khdi/a ba prin plictiseală (PALADIE §.21), ba prin lenevie (Isaia Pustnicul, Cuvântul IV, în Filocalia românească, vol. XII, Ed. Harisma, Bucuresti, 1991, p.58 si 65. În acest din urmă loc însă, Părintele Stăniloae pune în paranteză si plictiseală), în functie de context sau de întelesul pe care vrea traducătorul să-l promoveze.
La rândul lui, părintele Rafail Noica propune negrijanie, un termen inventat, creat pentru a scăpa hătisului de termeni psihologici prin care ar putea fi tradus a)khdi/a: plictiseală, dezgust etc.
În fapt, a)khdi/a înglobează toti acesti termeni de mai sus, putând avea, de la caz la caz, diferite forme si accente (REGNAULT, pp.106-110 si 118-119, si GUILLAUMONT, pp.167­168 – cu referintele lor patristice).
Un alt exemplu: în literatura de analiză psiho-spirituală contemporană a lui Bernanos, l'ennui (plictiseala, urâtul) devine o temă preferentiată, cu o încărcătură metafizică: "Ma paroisse est dévorée par l'ennui" (acestea sunt cuvintele de început ale romanului Journal d'un Curé de compagne, cuvinte misterioase dar si definitorii pentru « intriga » romanului – p.1031 în: Bernanos, Oevres romanesques, Bibliothéque de la Pléiade, 1961); sau: "…il n'y a pas de malheur des hommes, monsieur l'abbé, il y a l'ennui. Personne n'a jamais partagé l'ennui de l'homme et néanmoins gardé son âme. L'ennui de l'homme vient a bout de tout, monsieur abbé, il amollira la terre" (Monsieur Ouine, ibid., p.1456).

³ logismoi/ este un termen generic de spiritualitate ce desemnează "gândurile răutătii" care-l luptă pe nevoitorul lui Hristos: "Călugărul, atunci când părăseste lumea, se îndepărtează de « obiecte » care, în lume fiind, l-ar ispiti sau i-ar putea distrage atentia. Dar îi rămâne amintirea sau reprezentarea lor, sub forma a ceea ce am putea numi « gânduri » (logismoi/). O apoftegmă a lui Antonie o mărturiseste foarte clar: « Cel ce sade în pustie si trăieste în hesychia de trei războaie este slobod: de cel venit din cele auzite, de cel venit din vorbărie si de cel venit din cele văzute; si numai către unul mai are a lupta, către cel al inimii » [Antonie 13]. Războiul inimii este cel pe care pustnicul trebuie să-l poarte cu propriile­i gânduri. Nimeni nu a descris mai bine acest război al gândurilor, « război nematerialnic », decât Evagrie, călugăr­filosof, vietuitor în pustia « Chiliilor », nu departe de Schetia, la sfârsitul secolului al IV-lea. Pentru Evagrie, « gândurile » (logismoi/) se identifică, practic, cu demonii în asa măsură, încât el vorbeste, fără a le deosebi, despre « gândul » sau « demonul » unui viciu sau al altuia, cum ar fi cel al lăcomiei, al luxului, al avaritiei etc. Căci, explică el, atât în lume cât si în obstile călugăresti, demonii atacă prin persoane interpuse, prin intermediul altor oameni; dar sihastrul suferă atacurile lor direct, corp la corp, iar aceste atacuri se manifestă sub forma unor imagini, a unor reprezentări, uneori a unor rationamente pe care monahul si le face despre sine, prin fantasme (fantasi/ai sau fa/smata) diurne sau nocturne, vise erotice sau terifiante, pe care Evagrie le-a descris amănuntit, cu un remarcabil talent de analist si cu o mare finete psihologică" (GUILLAUMONT, p.114. Vezi si §.12: Un filosof în pustie: Evagrie Ponticul, ibid., pp.251­284).

⁴ Qli=yij – necaz, strâmtorare, scârbă, încercare, suferintă, asuprire. Termen general, care nu lasă să se înteleagă despre ce anume necaz e vorba. Avva Matoi (apoftegma 10) pune necaz (Jli=yij) în opozitie cu odihnă, odihnire (ana/pausij), iar avva Visarion se fericit ca monah "neavând odihna de necazurile mele cele fără număr" (Visarion 12).

⁵ a)sfa/leia – încredintarea, siguranta, asigurarea că a nu va mai pătimi vreun rău (IOANIDU).

⁶ Dom Lucien Regnault opinează că această apoftegmă se află "pusă în fruntea colectiei alfabetice fără îndoială în virtutea importantei ei pentru întreaga viată monastică" (REGNAULT, p.119).

⁷ Nitria (pustia sau muntele Nitriei), în Delta Nilului, este una dintre cele trei cele mai importante asezări monastice din Egiptul Inferior (nord-vestul Egiptului), întemeiată de avva Ammun « Nitriotul », ucenic al sfântului Antonie cel Mare, pe la anul 320-325.

⁸ Această apoftegmă nu face parte din culegerea clasică ApofJe/gmata Gero/ntwn (sau Apophthegmata Patrum), ci este preluată si prelucrată de traducătorul si compilatorul versiunii românesti a Patericului din două surse: Paladie, Lavsaicon (Istoria Lausiacă) si Sfântul Atanasie cel Mare, Viata cuviosului părintelui nostru Antonie. O dăm aici în traducerea Părintelui Stăniloae, asa cum se găseste ea în: PALADIE, § 21, pp.51 si 54-55. Pentru conformitate, iată si varianta din Sfântul Atanasie cel Mare, Viata cuviosului părintelui nostru Antonie, LXV (traducere, introducere si note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în PSB 16, EIBM, Bucuresti, 1988): "Antonie […] vorbind odată cu unii care veniseră la el despre starea sufletului si despre locul lui după plecarea de aici, în noaptea următoare i-a grăit cineva de sus care îi spune: « Antonie, scoală-te, iesi si vezi ». Iesind deci (căci stia de cine să asculte) si ridicându-si privirea a văzut pe cineva foarte mare, slut si înfricosător, stând în picioare si ajungând până la nori; si pe unii urcând ca înaripati. Si acela, întinzându-si mâinile, pe unii îi vedea împiedicati de el, iar pe altii zburând mai sus si, după ce treceau, înăltându-se fără grijă. Pentru acestia uriasul acela scrâsnea din dinti, iar de cei ce cădeau se bucura. Si îndată s-a făcut un glas către Antonie: « Întelege ceea ce vezi! ». Si deschizându-i-se mintea, a înteles că aceasta e trecerea sufletelor; iar uriasul care stă în cale este vrăjmasul care pizmuieste pe cei credinciosi, si pe cei vinovati si deci supusi lui îi prinde si-i împiedică să treacă, iar pe cei ce n-au ascultat de el nu-i poate opri si deci trec peste el" (p.230).

⁹ "În bine si în fericirea raiului se înaintează prin ridicarea cu putere deasupra slăbiciunii răului, care îsi arată slăbiciunea pe de altă parte într-o mare putere de ispitire. Si există ipostasuri în care răul îsi atinge culmea supremă, ca si vointa lui de ispitire a altora. Sunt demonii." – nota 45 a Părintelui Stăniloae, în PALADIE, p.55.

¹⁰ Pimen 125.

¹¹ Agraphon, Resch 90, TU 30, 2, p.130.

¹² Evagrie 5.

¹³ Pimen 98 si 141.

¹⁴ Traduc peste tot dia/krisin prin dreaptă socotintă, pentru motivele pe care le expune Dan Ciachir în eseul "Socoteală si socotintă" (revista Epifania, editată de Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul", Alba Iulia, anul III, nr.5, septembrie-octombrie 1998): în rezumat, socoteală aduce prea mult astăzi cu "a-ti face socoteala, socotelile", iar discernământ (desi folosit de Părintele Stăniloae) este un neologism pe filieră franceză.
De notat că si părintele Nicolae Steihardt preferă dreapta socotintă.

¹⁵ Antonie 39.

¹⁶ Ioan Colov 39. Se poate compara cu Scrisoarea VI arabă: "Ne négligez pas mes paroles, car ils (les démons) savent que notre vie dépend mutuellement les uns des autres… Celui donc qui aime son frere, aime Dieu, et celui qui aime Dieu, s'aime soi-meme" (Pere Matta el-Maskine, Saint Antoine, ascete selon Évangile, suivi de Les vint Lettres de saint Antoine selon la tradition arabe, Éditions de Bellefontaine, SO 57).

¹⁷ Sfântul Atanasie cel Mare, Viata cuviosului părintelui nostru Antonie, LXXXIV, ed.cit., p.240.

¹⁸ Kardi/aj (inimă) si nu porni/aj (desfrânare). Asa spun specialistii variantelor vechi grecesti si latine ale textului că trebuie citit manuscrisul. Vezi: REGNAULT, p.134, si GUILLAUMONT, nota 222, p.113).

¹⁹ Necinstea (atimi/a) estre pusă de avvii Teodor din Elefteropole (apoftegma 1) si Matoi (apoftegma 10) în opozitie cu slava (do/xa).

²⁰ Schetia numeste pe scurt Pustia Schetia, situată la circa 70 kilometri de Delta Nilului, într-"o vale mare lungă de 30 de kilometri si largă de 6-7 kilometri, al cărei fund se află sub nivelul mării si unde se găsesc lacuri [zece la număr] cărora li s-a dat numele de Uadi el-Natrun [adică: Valea Natrun] din pricina salpetrului nitric [săruri si carbonati de natriu, pe care vechii egipteni îl foloaseau la mumificarea mortilor lor] extras de acolo încă din antichitate. Aici se situează pustia Schetia, unde în anul 330 s-a stabilit Macarie. El cunostea bine locurile, deoarece, cămilar fiind, venea adeseori să caute salpetru. […] Schetia nu va întârzia să devină [în ultimele decenii ale secolului al IV-lea] centrul cel mai înfloritor al vietii anahoretice, aici locuind Părintii cei mai renumiti." (REGNAULT, p.42). După invazia Egiptului de către arabi, Califul musulmanilor din Arabia permite călugărilor crestini de aici să-si practice credinta. Pentru acest motiv, locul devine resedinta oficială a patriarhului copt. Până astăzi, patriarhul este ales dintre monahii din Uadi el-Natrun. A se vedea si nota 201 în TSAMIS, p.89.

²¹ Care-i este înnăscută – sunanafurei=san. De la: sunanafai/nw – arăt ceva, mă arăt sus tot într-o vreme, sau împreună cu… (IOANIDU); sau sunanafai/nomai – se montrer ou paraître ensemble (BAILLY).
Editiile românesti precedente ale Patericului au tradus sun-ana-furei=san prin amestecată cu el sau frământată cu dânsul, iar editiile franceze au tradus, în ordinea aparitiei, cu: qui lui est adapté [G I], qui lui est inné [G II], qui lui correspond [R].

²² Ef. 5, 29: "nimeni vreodată nu si-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneste si îl încălzeste". Apostolul Pavel priveste această iubire, atentie, grijă pentru cele ale trupului ca pe ceva firesc, si îsi permite chiar să facă o comparatie între relatia cap-trup, bărbat-femeie si Hristos-Biserică.

²³ O explicare a dinamicii acestei a doua miscări a trupului dă Sfântul Diadoh al Foticeii († 29 martie), în Cuvânt ascetic: "Când mintea înoată în valurile băuturii, nu numai că vede în somn cu patimă chipurile zugrăvite de draci, ci si plăzmuieste în sine anumite vederi frumoase, îmbrătisând cu foc nălucirile sale, ca pe niste amante. Căci înfierbântându-se mădularele ce servesc la împreunarea trupească de căldura vinului, mintea e silită să-si înfătiseze vreo umbră plăcută a patimii" (§.49, p.410 în Filocalia românească, vol. 1, Ed. Harisma, Bucuresti, 1992). Alte asemenea texte ale Sfântului Diadoh al Foticeii în celelalte capitole din Cuvântul ascetic, care se referă la înfrânare (§.42-51, pp.407-410, ed.cit.).

²⁴ Această apoftegmă este luată din Scrisoarea I a avvei Antonie cel Mare (a se vedea Letrre I, §.3, în: Pere Matta el-Maskine, Saint Antoine, ascete selon Évangile, suivi de Les vint Lettres de saint Antoine selon la tradition arabe, Éditions de Bellefontaine, SO 57, p.83).

²⁵ Comparatia între neamul bătrânilor celor vechi si generatiile mai noi de monahi o vom afla în mai multe locuri în Pateric: Ilie 8, Ioan Colov 14, Ishirion etc.

²⁶ Într-o altă relatare apoftegmatică, în care episcopul Adelfios al Aravisei cere si primeste de la Dumnezeu să vadă în ce stare a fost rânduit Sfântul Ioan Gură de Aur, cel care i-i arăta, în extaz, pe Părinti transează: "Vorbesti de Ioan, dascălul pocăintei? Pe el nu poate să-l vadă om în trup, căci el acolo stă unde este tronul Stăpânului." (LIMONARIU, §.128, p.127).

²⁷ 1 In. 4, 18: "iubirea desăvârsită alungă frica".

²⁸ sarkikhn a)na/pausiv, corporalis quies, odihna trupească. Această odihnă trupească sau viată usoară este opusul linistirii isihaste adevărate – h(sixia, quies –, pe care "unii au ales-o înainte să le-o dea Dumnezeu". (?). Vezi: Visarion 12, Ilie 6, Teodor al Fermii 2. REGNAULT vorbeste de "O odihnă în osteneală" (pp.139-141).

²⁹ Această apoftegmă punctează momentul si modul înfiintării "Chiliilor" (Kellia), una din cele trei asezări monastice ale celui mai important centru monastic din Egiptul de Jos (nord-vestul Egiptului) al secolelor IV-V, format din "pustiile" Schetiei (Sketis, vezi nota 20 la Antonie 20), Nitriei si Chiliilor. Chiliile (Kellia) se situau la 70 km sud-est de Alexandria, la intrarea în desertul libian, si 18-20 km sud de Nitria (asezare întemeiată de avva Amun), de care a si depins initial, fiind un loc de o mai mare retragere pentru monahii din Nitria doritori de o asceză mai aspră si de o viată de linistire, mai isihastă. Amănunte foarte interesante, în GUILLAUMONT, pp.205-227.

³⁰ Orele 2-3 după-amiaza.

³¹ Aproximativ 18-19 km. "Antonie demonstrează că această distantă este convenabilă: călugării se vor bucura aici de suficientă singurătate; în acelasi timp, se vor putea si vizita reciproc, după prânz – timpul cuvenit, conform traditiei, pentru vizite! – cu fratii lor din Nitria: două exigente în egală măsură de importante pentru călugării din aceste pustiuri, care practicau semi-anahoretismul. Acest echilibru între singurătate si comunitate este, după cum vom vedea, esential pentru viata monastică de la Kellia." (GUILLAUMONT, p.206).

³² e)gkra/teia – înfrânare, stăpânire de sine; cumpătare; statornicie; răbdare. [IOANIDU]

Pentru avva Arsenie
 

Provenit dintr-o familie nobilă senatorială, Arsenie s-a născut la Roma în vremea mortii sfântului Antonie. A detinut importante functii la curtea imperială de la Constantinopol, fiind si educatorul fiilor împăratului Teodosie I, viitorii împărati Arcadie si Onorie. În anul 394, la vârsta de 34 de ani, fuge de lume si de slava ei, se retrage în taină în Egipt si se face monah în Schetia pe lângă avva Ioan Colov. După ce stă un timp la Petra, apoi în Canop (Alexandria), părăseste definitiv Schetia după devastarea ei de către saracini în 434 si îsi petrece ultimii ani  ai vietii la Troe (astăzi Tura, la 15 km sud-est de Cairo). Se duce la Domnul în jurul anului 449, pomenirea lui făcându-se pe data de 8 mai. Arsenie este una dintre figurile cele mai bine conturate ale Patericului si va rămâne pentru totdeauna unul dintre campionii fugii de lume si model râvnit de toti isihastii: «Arsenie, îngere, puterea tăcerii (isihiei), roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, păcătosii!» (Canonul Părintilor, din Sâmbăta brânzei, cântarea întâi).

 

1. Avva Arsenie, fiind încă în palatele împărătesti, s-a rugat lui Dumnezeu zicând: «Doamne, îndrumează-mă, ca să stiu cum mă voi mântui». Si i-a venit glas zicându-i: «Arsenie, fugi de oameni si te vei mântui».
 

2. Acesta, după ce s-a dus la viată pustnicească, iarăsi s-a rugat, acelasi cuvânt zicând (Mt. 26, 44). Si a auzit glas zicându-i: «Arsenie, fugi, taci, linisteste-te¹; că acestea sunt rădăcinile nepăcătuirii».
 

3. Odată au venit dracii la avva Arsenie în chilie, năcăjindu-l. Si venind cei ce slujeau lui² si stând din afară de chilie, l-au auzit strigând către Dumnezeu si zicând: «Dumnezeule, nu mă părăsi! Nimic bun n-am făcut înaintea Ta; dar dă-mi, după bunătatea Ta, să pun început³".
 

4. Se zicea pentru dânsul, că precum în palat nimeni nu purta haine mai bune decât dânsul, tot asa nici în Biserică nimeni nu purta mai dispretuite (de nimica) decât dânsul.
 

5. A zis un oarecare⁴ fericitului Arsenie: "Cum noi din atât învătătură si întelepciune nimic nu avem, iar acesti tărani egipteni au dobândit atâtea fapte bune?» Zis-a avva Arsenie lui: «Noi din învătătura lumii nimic nu avem, iar acesti tărani egipteni din ostenelile lor si-au dobândit faptele bune».
 

6. Întrebând avva Arsenie oarecând pe un bătrân egiptean pentru gândurile sale, un altul, văzându-l, i-a zis: «Avvo Arsenie, cum atâta învătătură latinească si elinească având, întrebi pe acest tăran pentru gândurile tale?» Iar el a zis către dânsul: «Învătătura latinească o am eu cu adevărat, dar alfabetul acestui tăran încă nu l-am învătat».
 

7. A venit odată fericitul Teofil, arhiepiscopul [Alexandriei], cu un dregător la avva Arsenie si l-a rugat pe bătrân să audă de la el cuvânt. Iar bătrânul, tăcând putintel, i-a răspuns: «Si dacă vă voi spune un cuvânt, îl veti păzi?» Iar ei i-au făgăduit că-l vor păzi. Si le-a zis lor bătrânul: «Oriunde veti auzi că este Arsenie, să nu vă apropiati».
 

8. Altădată, vrând iarăsi arhiepiscopul să meargă la avva Arsenie, a trimis întâi să stie de-i va deschide usa. Iar bătrânul i-a trimis acest răspuns, zicând: «De vei veni, îti voi deschide; si de îti voi deschide tie, tuturor voi deschide; si atunci nu voi mai sedea aici». Acestea auzind arhiepiscopul, a zis: «Dacă mă duc ca să-l alung pe el, atunci nu mă voi mai duce».
 

9. Un frate a rugat pe avva Arsenie ca să audă cuvânt de la el. Si i-a zis lui bătrânul: «Pe cât îti este cu putintă, sârguieste-te ca lucrarea ta cea dinlăuntru să fie după Dumnezeu si vei birui patimile cele dinafară».
 

10. Zis-a iarăsi: «De vom căuta pe Dumnezeu, Se va arăta nouă; si de-L vom tine pe El, va rămâne cu noi».
 

11. Zis-a oarecine către avva Arsenie: «Mă năcăjesc gândurile, zicându-mi: « Nu poti să postesti, nici să lucrezi, deci măcar cercetează pe cei bolnavi; căci si acest lucru este dragoste. »». Iar bătrânul, stiind sămănăturile dracilor, i-a zis lui: «Mergi, mănâncă, bea, dormi si nu lucra; numai de la chilie nu te depărta». Căci stia că răbdarea în chilie îl aduce pe monah la rânduiala lui.⁵
 

12. Zicea avva Arsenie: «Monahul străin în tară străină să nu se amestece în nimic si atunci va avea odihnă».⁶
 

13. Zis-a avva Marcu către avva Arsenie: «Pentru ce fugi de noi?» Zis-a lui bătrânul: «Dumnezeu stie că vă iubesc pe voi, dar nu pot să fiu si cu oamenii si cu Dumnezeu. Cele de sus, mii si zeci de mii, au numai o voie, iar oamenii au multe voi. Deci nu pot să las pe Dumnezeu si să vin cu oamenii».
 

14. Spunea avva Daniel pentru avva Arsenie că toată noaptea petrecea priveghind si când voia să doarmă dimineata pentru nevoia firii, zicea somnului: «Vino, rob rău». Si atipea putin sezând si îndată se scula.⁷
 

15. Zis-a avva Arsenie, că de ajuns este monahului să doarmă un ceas, de este nevoitor.
 

16. Spuneau bătrânii, că s-au dat oarecând la Schetia putine smochine uscate si, ca unele ce erau de nimic, nu i-au trimis lui avva Arsenie, ca să nu se pară că îl ocărăsc. Iar bătrânul auzind, n-a venit la biserică, zicând: «M-ati despărtit [de restul fratilor] nedându-mi binecuvântarea pe care a trimis-o Dumnezeu fratilor si de care nu am fost vrednic să mă împărtăsesc". Si au auzit toti si s-au folosit de smerenia bătrânului. Si mergând preotul, i-a dus lui smochinele, si l-au adus pe el la biserică cu bucurie.
 

17. Spunea avva Daniel: «Atâtia ani a petrecut cu noi si numai un cos de pâinite îi făceam pe an; si când mergeam la el, din acelea mâncam».⁸
 

18. Spunea iarăsi pentru avva Arsenie, că numai odată într-un an schimba apa în care muia frunzele de curmal⁹, si-atunci numai adăuga la cea veche. Că împletea fâsii si le cosea până la ceasul al saselea¹⁰. Si l-au rugat bătrânii, zicând: «De ce nu schimbi apa de pe frunze, că miroase greu?» Si le-a zis lor: «În locul mirodeniilor si aromatelor, de care m-am bucurat în lume, trebuie să sufăr acest miros".
 

19. Se zicea iarăsi că după ce auzea că s-au copt tot felul de poame, atunci singur zicea: «Aduceti-mi». Si gusta o singură dată putin din toate, multumind lui Dumnezeu.
 

20. S-a îmbolnăvit odată avva Arsenie la Schetia si avea nevoie de o cămasă de in. Si neavând cu ce s-o cumpere, a luat de la unul milostenie si a zis: «Multumescu-?i ?ie, Doamne, că m-ai învrednicit să iau milostenie pentru numele Tău».
 

21. Se spunea pentru dânsul, că era chilia lui departe de treizeci si două de mile [de Schetia] si nu iesea degrabă; căci altii îi făceau slujba¹¹. Si când s-a pustiit Schetia, a iesit plângând si zicând: «A pierdut lumea Roma si călugării Schetia»¹².
 

22. Întrebat-a avva Marcu pe avva Arsenie, zicând: "Bine este a nu avea cineva în chilia sa mângâiere? Că am văzut pe un frate care avea putine verdeturi si pe care le smulgea». Si a zis avva Arsenie: «Sigur că este bine, însă după asezarea omului; că de nu va avea putere într-acest chip de petrecere, iarăsi le va sădi».
 

23. Povestit-a avva Daniel, ucenicul lui avva Arsenie, zicând: «M-am aflat odată aproape de avva Alexandru si l-a apucat pe el o durere si din pricina acelei dureri s-a întins cu fata în sus. S-a întâmplat atunci să vină fericitul Arsenie ca să vorbească cu el; si l-a văzut întins. Deci, după ce i-a vorbit, i-a zis lui: «Cine era mireanul acela pe care l-am văzut aici?» Si i-a zis avva Alexandru: «Unde l-ai văzut?» Si a zis: «Când mă coboram din munte, am căutat aici spre pesteră si am văzut pe cineva întins cu fata în sus». Si i-a făcut lui metanie, zicând: «Iartă-mă, eu am fost; căci mă apucase o durere». Si i-a zis lui bătrânul: «A, tu ai fost? Bine. Eu am socotit că este vreun mirean, si pentru aceasta te-am întrebat».
 

24. Altădată avva Arsenie a zis către avva Alexandru: «După ce vei despica smicelele tale, vino să gusti cu mine; iar de-ti vor veni străini, mănâncă cu ei». Ori, avva Alexandru lucra egal¹³ si cu luare-aminte. Si sosind ceasul, încă mai avea smicele, si voind să păzească cuvântul bătrânului, a stat să termine smicelele. Deci, văzând avva Arsenie că a zăbovit, a luat gustarea, socotind că a avut străini. Iar avva Alexandru, târziu, după ce a terminat, s-a dus. Si i-a zis lui bătrânul: «Ai avut străini?» Iar el a răspuns: «Nu!» Si i-a zis lui iarăsi: «Dar cum nu ai venit?» Iar el a zis: «Pentru că mi-ai spus: « după ce vei despica smicelele tale, vino ». De aceea, păzind cuvântul tău, n-am venit, fiindcă nu terminasem». Si s-a minunat bătrânul de acrivia¹⁴ lui si i-a zis: «Mai devreme să dezlegi [postul de fiecare zi], asa încât si pravila să ti-o faci si apa să ti-o bei. Iar de nu, degrabă are să se bolnăvească trupul tău».
 

25. A mers odată avva Arsenie într-un loc, si era acolo trestie si se misca din cauza vântului. Si a întrebat bătrânul pe frati: «Ce este sunetul acesta?» Iar fratii i-au spus că este sunetul trestiei. Zis-a bătrânul către dânsii: «Cu adevărat, de va sedea cineva în liniste [isihie] si va auzi glas de pasăre, inima nu mai are aceeasi liniste; cu atât mai mult voi, având sunetul trestiilor acestora".
 

26. Spunea avva Daniel, că oarecari frati vrând să meargă la Tebaida pentru in, au zis: «Cu acest prilej să-l vedem si pe avva Arsenie». Si a intrat avva Alexandru si a zis bătrânului: «Niste frati venind de la Alexandria, voiesc să te vadă». Zis-a bătrânul: «Înstiintează-te de la dânsii, pentru care pricină au venit». Si înstiintându-se că merg la Tebaida pentru in, a vestit bătrânului. Si el a zis: «Cu adevărat, nu vor vedea fata lui Arsenie, căci nu au venit pentru mine, ci pentru treaba lor». Odihneste-i pe ei si-i sloboade cu pace, zicându-le că bătrânul nu poate să-i întâmpine.
 

27. Un frate s-a dus la chilia lui avva Arsenie la Schetia si s-a uitat pe fereastră si a văzut pe bătrânul peste tot ca focul¹⁵ (căci era vrednic fratele de a vedea unele ca acestea). Si cum a bătut, a iesit bătrânul si văzând pe fratele ca si spăimântat, i-a zis lui: «Este multă vreme de când bati? Nu cumva ai văzut ceva?» Si i-a răspuns lui fratele: «Nu!» Si după ce-a vorbit cu el, i-a dat drumul.
 

28. Sezând odată avva Arsenie la Canop¹⁶, a venit de la Roma o fecioară de familie senatorială, bogată foarte si temătoare de Dumnezeu, ca să-l vadă. Si fiind primită de arhiepiscopul Teofil, l-a rugat ca să-l înduplece pe bătrânul să o primească. Si venind [arhiepiscopul] la el, l-a rugat zicând: «Cutare fecioară, din familie senatorială, a venit de la Roma si voieste să te vadă». Iar bătrânul n-a primit să se întâlnească cu ea. Deci, după ce i-a vestit aceasta, ea a poruncit să i se pregătească dobitoacele, zicând: «Cred lui Dumnezeu că-l voi vedea. Că nu om am venit să văd – căci sunt si în cetatea noastră multi oameni; ci prooroc am venit să văd». Si după ce a ajuns la chilia bătrânului, din iconomia lui Dumnezeu, a găsit pe bătrânul petrecând afară din chilie, cu oarecare lucrare; si văzându-l, a căzut la picioarele lui. El însă a ridicat-o cu mânie. Si a luat seama de-aproape la dânsa zicând: «Dacă fata mea vrei s-o vezi, iat-o, priveste-o!» Iar ea de rusine n-a căutat la fata lui. Si i-a zis bătrânul: «N-ai auzit de lucrurile mele? Acestea sunt de nevoie să le vezi. Cum ai îndrăznit să faci atâta cale pe mare? Nu stii că esti femeie si nu ti se cade să iesi niciodată nicăieri? Sau ca să mergi la Roma si să zici către celelalte femei: « Am văzut pe Arsenie », si să se facă marea drum de femei, care să vină la mine?» Iar ea a zis: «De va voi Domnul, nu voi lăsa pe niciuna să vină aici. Ci roagă-te pentru mine si mă pomeneste totdeauna!» Iar el răspunzând a zis: «Mă rog lui Dumnezeu, ca să se steargă pomenirea ta din inima mea». Si acestea auzind, a iesit tulburată. Si dacă a venit în cetate, de mâhnire a căzut în friguri. Si a vestit fericitului Teofil arhiepiscopul că e bolnavă. Si venind la ea, o ruga să-i spună ce are. Iar ea a zis către dânsul: «O, de n-as mai fi venit aici! Că am zis bătrânului: « Pomeneste-mă pe mine », si el a zis: « Mă rog lui Dumnezeu, ca să se steargă pomenirea ta din inima mea ». Si iată, eu mor de mâhnire». Si i-a zis ei arhiepiscopul: «Au nu stii că esti femeie si prin femei vrăjmasul îi luptă pe sfinti? Pentru aceasta a zis bătrânul asa; că pentru sufletul tău se roagă totdeauna». Si asa s-a mângâiat sufletul ei si s-a dus cu bucurie la ale sale.¹⁷
 

29. Povestit-a avva Daniel pentru avva Arsenie, că a venit odată un magistrat¹⁸, aducându-i testamentul unui senator, rudă a lui, care îi lăsa foarte multă mostenire. Si luându-l, a vrut să îl rupă. Si a căzut magistratul la picioarele lui, zicând: «Rogu-te, nu îl rupe, că mi se ia capul». Si i-a zis avva Arsenie: «Eu mai înainte de acela am murit, iar el acum a murit"¹⁹. Si l-a trimis înapoi, nimic primind.
 

30. Se spunea iarăsi pentru el, că sâmbăta seara, pe când se lumina duminica²⁰, lăsa soarele înapoia lui si întindea mâinile la cer, rugându-se, până când iarăsi strălucea soarele înaintea fetei lui. Si atunci sedea.²¹
 

31. Se zicea pentru avva Arsenie si pentru avva Teodor al Fermii că, mai mult decât toate, urau slava oamenilor. Pentru aceasta Arsenie nu întâmpina lesne pe cineva, iar avva Teodor întâmpina cu adevărat, dar ca o sabie îi era.
 

32. Sezând odată avva Arsenie în părtile cele de jos²² si supărându-se acolo, a socotit să lase chilia²³. Si neluând nimic din ea, asa s-a dus către ucenicii săi faraniti²⁴ Alexandru si Zoil. Deci i-a zis lui Alexandru: «Scoală-te si mergi cu corabia pe râu în sus». Si a făcut asa. Si lui Zoil i-a zis: «Vino cu mine până la râu si îmi caută o corabie care să meargă la Alexandria, si apoi ia si tu o corabie pe râu în sus până la fratele tău!» Iar Zoil, tulburându-se pentru cuvântul acesta, a tăcut. Si asa s-au despărtit unii de altii. Deci bătrânul s-a pogorât în părtile Alexandriei si s-a îmbolnăvit de boală grea. Iar slujitorii [ucenicii] lui au zis unul către altul: «Nu cumva vreunul din noi a mâhnit pe bătrânul si pentru aceasta s-a despărtit de noi?» Si n-au aflat nimic întru ei, nici că nu l-au ascultat pe dânsul cândva. Iar după ce s-a însănătosit bătrânul a zis: «Mă voi duce la Părintii mei». Si asa mergând cu corabia pe râu în sus, a venit la Petra²⁵, unde erau slujitorii lui. Si fiind el aproape de râu, venind o copilă etiopiană, s-a atins de cojocul lui. Iar bătrânul a certat-o; dar copila i-a zis: «De esti călugăr, du-te la munte!» Iar bătrânul, umilindu-se de cuvântul acesta, zicea întru sine: «Arsenie, de esti călugăr, du-te la munte!» Si numaidecât după acestea, au venit întru întâmpinarea lui Alexandru si Zoil. Si căzând ei la picioarele lui, s-a aruncat si bătrânul jos, si au plâns câtestrei. Si a zis bătrânul: «Nu ati auzit că m-am îmbolnăvit?» Si i-au zis lui: «Ba da». Si a zis bătrânul: «Si pentru ce nu ati venit să mă vedeti?» Si i-a zis lui avva Alexandru: «Despărtirea ta de noi nu a fost înteleasă si multi nu s-au folosit, zicând: « De nu ar fi călcat cuvântul bătrânului nu s-ar fi despărtit de dânsii »». Zis-a lor: «Iarăsi dar vor zice oamenii: « Nu a aflat porumbita odihnă picioarelor sale si s-a întors la Noe în corabie » (Fac. 8, 9)». Si asa s-au mângâiat. Si a rămas cu ei până la sfârsitul său.
 

33. Zis-a avva Daniel: «Ne-a povestit nouă avva Arsenie ca pentru altul – desi poate chiar el era – că sezând un bătrân în chilia sa i-a venit un glas zicând: « Vino si îti voi arăta lucrurile oamenilor ». Si sculându-se, a iesit; si l-a dus într-un loc, si i-a arătat un etiopian tăind lemne si făcând o povară mare. Si se căznea acela să o ridice, dar nu putea; si în loc de a mai lua din ea, el încă mai tăia lemne si adăoga peste povară. Si a făcut aceasta vreme îndelungată.
«Si mergând putin mai înainte i-a arătat un om stând lângă un lac si scotând apă din el si turnând-o într-un jgheab găurit, din care apa curgea iarăsi în lac.
«Si i-a zis lui iarăsi: « Vino să-ti arăt altul ». Si a văzut un templu si doi oameni călări pe cai tinând o prăjină de-a curmezisul, unul împotriva celuilalt; si voiau să intre pe usă si nu puteau, pentru că era prăjina de-a curmezisul. Si nici unul nu s-a smerit pe sine înapoia celuilalt, ca să întoarcă prăjina dreaptă; si pentru aceasta au rămas afară de usă. « Acesti oameni – i-a zis vocea – sunt cei care poartă jugul dreptătii cu mândrie, si nu s-au smerit ca să se îndrepteze pe ei însisi si să călătorească pe calea cea smerită a lui Hristos; pentru aceasta si rămân afară de împărătia lui Dumnezeu. Iar omul ce tăia lemne, este cel întru multe păcate, care în loc de a se pocăi, adaogă alte fărădelegi la păcatele sale. Si omul ce scotea apă, este cel care face lucruri bune, dar pentru că are întru ele amestecare rea, cu aceasta prăpădeste si lucrurile cele bune ale sale. Deci tot omul trebuie să fie treaz la lucrurile sale, ca să nu se ostenească în zadar »».
 

34. Tot acesta a povestit că odată au venit niste părinti de la Alexandria ca să-l vadă pe avva Arsenie. Si unul dintre dânsii era unchiul bătrânului arhiepiscop al Alexandriei Timotei – de i se zicea «cel Sărac» –, si avea cu el pe unul din copiii fratelui său. Iar bătrânul se afla atunci bolnav si nu a voit să-i întâlnească, ca să nu mai vină si altii si prea mult să-l supere – era atunci la Petra Troiei. Iar ei s-au întors mâhniti. După aceea s-a întâmplat de s-a făcut năvălire a barbarilor, si venind [Arsenie], a petrecut prin părtile cele de jos²⁶. Si auzind aceia, iarăsi au venit să-l vadă si el i-a primit cu bucurie. Si i-a zis lui fratele care era cu ei: «Nu stii, avvo, că noi am venit si la Troia să te vedem si nu ne-ai primit?» Si i-a zis lui bătrânul: «Voi ati gustat pâine si ati băut apă, iar eu, fiule, cu adevărat, nici pâine, nici apă n-am gustat, nici am sezut jos, chinuindu-mă pe mine până când m-am înstiintat că ati ajuns la locul vostru; căci si voi pentru mine v-ati ostenit. Însă iertati-mă, fratilor». Si mângâindu-se ei, s-au dus.
 

35. Acesta [avva Daniel] zicea, că l-a chemat într-o zi avva Arsenie si i-a zis: «Odihneste pe părintele tău, ca, după ce va merge către Domnul, să se roage pentru tine si să-ti fie bine».
 

36. Se spunea pentru avva Arsenie, că bolnăvindu-se odată în Schetia, s-a dus preotul si l-a adus la biserică si l-a pus pe asternut cu o pernă mică la capul lui. Si iată un bătrân venind să-l cerceteze pe el²⁷. Si văzându-l pe asternut si perna sub capul lui, s-a smintit zicând: «Acesta este avva Arsenie? Si pe acestea este culcat?» Si luându-l preotul deoparte, i-a zis: «Ce lucru ai avut la satul tău?» Iar el a zis: «Am fost cioban». «Cum dar – a mai întrebat el – petreceai viata ta?» Iar el a zis: «Cu multă osteneală petreceam». Si i-a zis lui iarăsi: «Dar acum cum petreci la chilie?» Iar el a zis: «Mai mult mă odihnesc». Si atunci i-a zis: «Vezi pe acest avva Arsenie? În lume era părinte al împăratilor²⁸ si mii de robi încinsi cu brâuri de aur si cu brătări, si îmbrăcati cu haine de mătase stăteau înaintea lui; si covoare scumpe erau sub picioarele lui. Iar tu, păstor fiind, nu ai avut în lume odihna pe care o ai acum. Însă acesta n-are aici desfătarea pe care a avut-o în lume. Iată, dar, că tu te odihnesti, iar acesta pătimeste necaz». Iar el auzind acestea, s-a umilit si a pus metanie zicând: «Iartă-mă, avvo, că am gresit. Într-adevăr, aceasta este calea cea adevărată: că acesta a venit la smerenie, iar eu la odihnă». Si folosindu-se bătrânul, s-a dus.²⁹
 

37. A venit un părinte la avva Arsenie si, bătând în usă, bătrânul i-a deschis, socotind că este slujitorul său. Si dacă a văzut că este altul, s-a aruncat cu fata la pământ. Iar acela i-a zis lui: «Scoală, avvo, ca să mă închin tie». Si i-a zis bătrânul lui: «Nu mă scol, de nu te vei duce». Si mult rugându-se, nu s-a sculat până ce s-a dus.
 

38. Se spunea pentru un frate care a venit la Schetia ca să-l vadă pe avva Arsenie, că venind la biserică, se ruga clericilor, ca să se întâlnească cu avva Arsenie. Deci i-au zis lui: «Odihneste-te putintel, frate, si-l vei vedea». Iar el a zis: «Nu gust nimic de nu mă voi întâlni cu el». Au trimis dar un frate ca să-l ducă, că era departe chilia lui³⁰. Si bătând în usă, au intrat amândoi si închinându-se bătrânului, au sezut tăcând. Deci a zis fratele cel de la biserica Schetiei: «Eu mă duc, rugati-vă pentru mine!» Iar fratele cel străin, neaflând îndrăzneală către bătrânul, a zis fratelui: «Vin si eu cu tine». Si au iesit împreună. Însă fratele cel străin l-a rugat zicând: «Ia-mă si la avva Moise cel din tâlhari». Si venind ei la acela, i-a primit cu bucurie si, tratându-i cu ospitalitate, i-a slobozit. Si i-a zis fratele cel ce-i ducea: «Iată, te-am dus la cel străin (Arsenie) si la egiptean (Moise); care dintr-acestia doi ti-a plăcut?» Iar el, răspunzând, a zis: «Mie, până acum, egipteanul mi-a plăcut». Si auzind unul din părinti acestea, s-a rugat lui Dumnezeu zicând: «Doamne, arată-mi lucrul acesta, ca unul fuge pentru numele Tău, iar altul îmbrătisează pentru numele Tău». Si, iată, i s-au arătat două corăbii mari pe râu si a văzut în una pe avva Arsenie si pe Duhul lui Dumnezeu plutind cu liniste (isihie), iar în cealaltă pe avva Moise si îngerii lui Dumnezeu, hrănindu-l cu faguri de miere.³¹
 

39. Zicea avva Daniel: «Când era avva Arsenie să moară, le-a poruncit, zicând: « Să nu va îngrijiti să faceti dragoste (milostenie) pentru mine. Că eu de mi-am făcut mie dragoste (milostenie), aceasta am s-o găsesc »».
 

40. Când era avva Arsenie să moară, s-au tulburat ucenicii lui. Si le-a zis lor: «Încă nu a venit ceasul; iar când va veni ceasul, vă voi spune. Însă am să mă judec cu voi la scaunul de judecată cel înfricosător, de veti da trupul meu cuiva». Iar ei au zis: «Si ce vom face, că nu stim să-l îngropăm?» Si le-a zis lor bătrânul: «Nu stiti să legati o funie de piciorul meu si să mă trageti la munte?»
Si acesta era cuvântul bătrânului³²: «Arsenie, pentru ce ai iesit [din lume]? De multe ori m-am căit că am vorbit; iar că am tăcut, niciodată». Iar când era aproape de a muri, l-au văzut fratii plângând si i-au zis: «Într-adevăr si tu te temi, părinte?» Si le-a zis lor: «Într-adevăr, frica ce este cu mine acum, în ceasul acesta, cu mine este de când m-am făcut călugăr». Si asa a adormit [întru Domnul].
 

41. Se mai spunea că în toată vremea vietii sale, când sedea la lucrul mâinilor, avea o cârpă în sân, pentru lacrimile care curgeau din ochii săi. Si auzind avva Pimen că a adormit [întru Domnul], lăcrimând a zis: «Fericit esti, avvo Arsenie, că te-ai plâns pe tine în lumea aceasta. Că acela ce nu se plânge pe sine aici, acolo se va plânge vesnic. Deci, ori aici de voie, ori acolo de chinuri, este cu neputintă a nu plânge».
 

42. Povestit-a avva Daniel pentru dânsul, că niciodată nu voia să grăiască vreo întrebare din Scriptură, măcar că putea să grăiască, de ar fi voit. Încă nici scrisoare degrabă nu scria. Si când venea la biserică câteodată, sedea dinapoia stâlpului, ca nimeni să nu vadă fata lui, nici el să caute la altul. Si era chipul lui îngeresc ca al lui Iacov. Era cu totul alb, încuviintat la trup, dar uscătiv. Si avea barba lungă, ajungând până la pântece iar perii ochilor căzuseră de plâns. Si era lung, dar se gârbovise de bătrânete. Si a murit în vârsta de nouăzeci si cinci ani. A petrecut în palaturile fericitului întru pomenire, împăratului Teodosie cel mare, ani patruzeci, făcându-se părinte al fiilor lui, Arcadie si Onorie. Si acolo a făcut ani patruzeci, iar zece ani a făcut la Troin al Babilonului celui de sus, în preajma Memfisului si trei ani în Canopul Alexandriei si ceilalti doi i-a petrecut iarăsi în Troin si acolo a adormit, săvârsindu-si călătoria cu pace si cu frica lui Dumnezeu. Căci era bărbat bun si plin de Duh Sfânt si de credinta. Si mi-a lăsat mie haina lui cea de piele si vesmântul cel alb de par si încăltămintele cele de coaja de finic. Si eu nevrednicul – zice avva Daniel – le-am purtat pe ele ca să mă binecuvintez.
 

43. Povestit-a iarăsi avva Daniel pentru avva Arsenie, că odată el a chemat pe părintii mei, adică pe avva Alexandru si pe Zoil si smerindu-se pe sine, a zis: «Fiindcă dracii se luptă cu mine si nu stiu de mă fură în somn, deci în noaptea aceasta osteniti-vă cu mine si păziti-mă, dacă dormitez la priveghere». Si au sezut unul de-a dreapta lui si altul de-a stânga, de cu seara, păstrând tăcere. «Si spuneau părintii mei – zice avva Daniel – că noi am adormit si nu ne-am sculat si nu l-am simtit pe el, dacă dormitează. Si către dimineata – Dumnezeu stie, de la sine a făcut ca să socotim că a dormit, sau cu adevărat firea somnului a venit – a suflat trei suflaturi si îndată s-a sculat, zicând: « Am dormit cu adevărat? » Iar noi am răspuns: « Nu stim! ».»
 

44. Au venit odată oarecari bătrâni la avva Arsenie si mult l-au rugat ca să se întâlnească cu dânsul. Iar el le-a deschis lor. Si l-au rugat pe el să le spună lor cuvânt pentru cei ce se linistesc si cu nimeni nu se întâlnesc. Si le-a zis lor bătrânul: «Când fecioara este în casa tatălui său, multi vor să se logodească cu dânsa. Iar după ce va lua bărbat, nu place tuturora; unii o defăimă, iar altii o laudă si n-are cinste asa multă ca întâi când era ascunsă! Asa si cele ale sufletului: după ce se vor vădi, nu pot să încredinteze pe toti».
 

¹ Fugi, taci, linisteste-te! Feu=ge, siw/pa, h(su/xaze! Fuge, tace, quisce! Unul dintre cele mai puternice mesaje ale vietii monastice.

² Vezi Arsenie 21.

³ A pune început [bun] este sinonim cu

⁴ E vorba, conform variantelor siriacă si latină, de avva Evagrie.

⁵ Iraclie 1, Ierax 1, Moise 6, Pafnutie 5. Un studiu despre "Sederea în chilie" la REGNAULT (§.VII).

⁶ Evagrie 7, Moise 3. Despre monahii străini si despre înstrăinare la REGNAULT, pp.55-56 si GUILLAUMONT, pp.117-157.

⁷ Arsenie 15, 30 si 43.

⁸ "Pentru Părintii desertului pâinea era alimentul principal, dacă nu si unicul. […] E vorba despre niste pâinite mici, rotunde si subtiri ce se fabrică si acum în Egiptul de Sus si în mănăstirile copte, pâini ce puteau fi uscate si păstrate astfel mai multe luni sau chiar un an. […] Aceste pâini măsoară circa 12 centimetri diametru si cântăresc ceva mai mult de 150 grame. […] Ratia zilnică a majoritătii anahoretilor consta în două astfel de pâinite. Ei mâncau o pâine la ceasul al nouălea (orele 2-3 dup-amiaza), rezervându-o pe cealaltă pentru a o împărti eventual cu un vizitator. Monahul care nu primise nici o vizită mânca această a doua pâine seara." (REGNAULT, cap. « Pâinea, alimentul esential  », pp.91-93).

⁹ Frunzele de curmal (numite sivin), foarte rezistente si ajungând până la o mărime de 2-3 m, erau mai întâi desprinse de pe ramuri (smicele) si asezate în apă ca să se înmoaie pentru a se face mai suple. Erau apoi tăiate cu un cutit, iar din ele se făcea o funie lungă. Aceasta era vândută ca atare sau din ea se fabricau cosuri, panere, sau rogojini (REGNAULT, p.120, subcapitolul « Muncile monahilor în chilie »). Din această materie foarte aspră unii călugări si pustnici îsi confectionau hainele lor (vezi: TSAMIS, Anonimi, VII, si nota 89, p.45, Moise si Psoe, 2, p.146. Sau: LIMONARIU, 123, p.121).

¹⁰ Orele 11-12.

¹¹ Cum chilia lui avva Arsenie era atât de departe de Schetia (32 de mile înseamnă mai mult de 50 de kilometri) si, în plus, ducea viată de linistire (Arsenie 2), erau frati care-i făceau slujba de vânzare a lucrului mâinilor lui.

¹² Roma a căzut sub vizigotii lui Alaric în 410. Schetia a fost devastată în mai multe rânduri e incursiunile barbarilor; de exemplu în 357 si 434 de saracini, în 407-408 si 578 si de tribul berberic al mazakinilor. Îndeosebi după distrugerea integrală din 407-408 multi pustnici s-au refugiat în alte centre monahale: avva Siluan cu însotitorii lui s-au dus în Sinai si avva Sisoe în Clisma (TSAMIS, nota 201, p.89).

¹³ Adică, în tot timpul cât lucra, lucra la fel, de o potrivă, egal.

¹⁴ Exactitatea, luarea aminte a lui cea cu de-amănuntul.

¹⁵ Iosif din Panefo 6-7; Pamvo 12; Sisoe 14; Siluan 12.

¹⁶ Oras situat pe unul din bratele vestice ale Deltei Nilului, la 25 km de Alexandria. În antichitate era cel mai important port al Egiptului, pe unde trecea tot comertul dintre greci si egipteni.

¹⁷ Ea s-a îmbolnăvit din cauza asupririi de gând; pentru că n-a înteles bine cuvântul bătrânului, aspru ca să prevină transformarea vizitei ei într-un precedent pentru celelalte fecioare de la Roma.

¹⁸ Magistrat se numea pe atunci orice functionar din administratia imperiului.

¹⁹ Casian 8.

²⁰ Sâmbăta seara, la ultimele raze ale soarelui, când biblic ("Si a fost seară si a fost dimineată: ziua întâi" – Fac. 1, 5) si liturgic (ziua liturgică începe cu vecernia de seara zilei precedente) începe duminica.

²¹ Arsenie (cum ne arată si alte apoftegmele Arsenie 14 si 42) se ruga toată noaptea, si numai spre dimineată se lăsa să adoarmă câte putin, cel mult o oră (Arsenie 15).

²² În Egiptul de Jos (Inferior).

²³ În acest loc însă era supărat de multi vizitatori, ceea ce-l făcea să "nu întâmpine degrabă pe cineva" (Arsenie 31), chiar dacă acest cineva venea din partea arhiepiscopului (Arsenie 28) sau era însusi arhiepiscopul de Alexandria (Arsenie 7 si 8).

²⁴ Din Faran, în Muntele Sinai.

²⁵ E vorba de Petra Troiei (vezi Arsenie 34).

²⁶ v. nota 54.

²⁷ " bolnav am fost si m-ati cercetat…" (Mt. 25, 36, 45).

²⁸ "Părinte", în întelesul de învătător, educator al copiilor împăratului Teodosie I, Onorie si Arcadie.

²⁹ O apoftegma asemănătoare se povesteste pentru avva romanul.

³⁰ Chilia avvei Arsenie era la circa 50 km de Schetia (vezi Arsenie 21).

³¹ Ne aflăm în prezenta unui foarte important text de spiritualitate, care defineste cele două principale căi spirituale din traditia crestină: pocăinta cu întristare, cu mâhnire (poate cel mai reprezentativ pentru această cale fiind avva Arsenie) si pocăinta cu bucurie (poate cel mai reprezentativ pentru această cale fiind avva Moise « cel din tâlhari »). Unul fuge pentru Dumnezeu, iar celălalt îmbrătisează pentru Dumnezeu. La fel de important este însă faptul că aceste două căi nu se exclud una pe alta: sfântul Pahomie (întemeietorul vietii monahale de obste) era aspru, dur, mâhnit etc., iar ucenicul lui cel mai apropiat, sfântul Teodor, era blând, binevoitor, mângâietor, amabil etc. O altă exemplificare sugestivă se găseste în colectia de apoftegme a părintilor fără nume, asezate pe capitole tematice: §.VI, 9.

³² Adică: obisnuia bătrânul a zice către sinesi.