Viaţa

Cu mult înainte de a fi descoperită inscripţia care-l pomeneşte pe Ghelasie ca Arhiepiscop al românilor din Transilvania, locuitorii satelor din împrejurimile mănăstirii cinsteau cu mare evlavie amintirea unui monah cuvios cu acelaşi nume. Tradiţia populară relatează mai multe minuni făcute de Dumnezeu prin rugăciunile lui. Considerăm că acest cuvios este identic cu Arhiepiscopul Ghelasie şi că el ar fi fost mai la început egumenul mănăstirii Râmeţ. El şi-a continuat viaţa aici, departe de zgomotul lumii, şi după ce i s-a încredinţat conducerea vieţii duhovniceşti a românilor transilvăneni, va fi strâns la mănăstire şi tineri pentru a-i învăţa şi a-i hirotoni preoţi.

Moaştele

Prin anii 1937 -1938 a revenit la Râmeţ de la Sfântul Munte ieromonahul Evloghie Oţa originar din Geoagiul de Sus. Efectuându-se lucrări importante de restaurare, printre care şi înlăturarea straturilor de pământ şi pietriş depuse de viituri pe lângă biserică până sub ferestre, s-a descoperit un craniu gălbui, frumos şi care, răspândea mireasmă plăcută. Se spune că luat de apa ce ieşise pe lângă biserică în urma săpăturilor, a ocolit-o de trei ori şi s-a aşezat pe fereastra sfântului altar. Călugării I-au aşezat cu evlavie într-un loc curat neştiind al cui este.

După o vreme la mănăstire a venit o femeie din Maramureş, pe nume Maria, care fiind bolnavă de epilepsie i-a relatat părintelui stareţ că a avut o descoperire cum că acel craniu este al Sfântului Ghelasie şi are darul vindecării neputinţelor omeneşti. Părinţii au săvârşit Taina Sfântului Maslu pentru femeie şi după ce aceasta s-a atins cu evlavie de capul Sfântului s-a vindecat de suferinţa ei. Părintele Dometie Manolache şi maicile mai vârstnice au cunoscut-o pe această femeie; a stat de vorbă cu ea şi actualul duhovnic, părintele Ioachim Popa.

În anii trecuţi se spune că o mireasmă se răspândea din capul Sfântului învăluind mănăstirea şi împrejurimile. Capul se păstrează într-o raclă de lemn în paraclis

Mărturii şi minuni

O credincioasă în vârstă, ce locuieşte aproape de mănăstire, Leontina Groza, relata şi ea minunea că femeia striga cu voce groasă, cu voce ca de bărbat: "suntem doisprezece,... ba suntem o sută!".

Moş Nicolae Bec, localnic din Râmeţ, povestea şi el câteva întâmplări deosebite legate de viaţa Cuviosului Ghelasie: nişte oameni din jur au mers la strâns de fân în zi de duminică. Sfântul s-a dus şi i-a mustrat pentru fapta lor, poruncindu-le să dea foc fânului adunat. Îndată din claia aprinsă a ieşit o arătare în chip de iepure. "Iată acesta v-a îndemnat pe voi să lucraţi în ziua Domnului", a zis Cuviosul.

Tot tradiţia locală a păstrat o întâmplare cu fântâna de la Hopagi, care se cheamă şi astăzi "Fântâna Vlădichii". Locul respectiv se află la câţiva km de mănăstire. Într-o vară călugării s-au dus acolo să cosească fânul. Fiind cald au început să cârtească fiindcă nu aveau apă. Egumenul Ghelasie s-a rugat lui Dumnezeu şi făcând de trei ori semnul Crucii cu toiagul şi lovind cu el în pământ, a ieşit apă. Izvorul există şi astăzi.

Tradiţia despre moartea Sfântului Ghelasie

Moartea lui a avut loc în chip minunat. Coborând de la Hopagi înspre mănăstire a murit călăre pe asin, care l-a dus singur acasă. În faţa bisericii, unde s-a oprit, măgăruşului i-a rămas imprimată copita în piatra care şi astăzi se află în muzeu. Urma copitei a mai rămas atunci şi pe o piatră în satul Brădeşti. Se povesteşte că la şapte biserici, între care şi la mănăstire, clopotele au început să bată singure.

Multe alte fapte minunate le ştie doar Dumnezeu şi cei ce s-au bucurat de ajutorul Sfântului. În aceste vremuri de cumpănă, când ţara îşi caută echilibrul, şi încă nu şi-l găseşte, când singura salvare ne poate veni de la Dumnezeu prin Biserica strămoşilor noştri, îl socotim pe Sfântul Ierarh Ghelasie ca un dar al cerului, făcut transilvănenilor.

Puneti comentariile Dvs la acest text, sau la problematica lui în FORUM-ul alãturat !