ARDERE DE
TOT
1976
IAR MĂ-NDEPĂRTEZ DE TINE
Iar
mă-ndepărtez de tine, dinadins, ca să te văd
Nerobită de
puterea sufletului tău cel dus
Înapoi spre
altă lume, care-i pare mai a lui
Decât lumea-n
care parcă din greşeală a fost pus.
Dar te văd
tot mai aproape ca şi cum eu însămi sunt
Despărţită
doar de ochiul care mă priveşte rece
Undeva pe
însăşi calea nimănui dezvăluită
Unde sufletul
tău parcă şade pregătit să plece.
E desprins de
trup şi este mai frumos ca niciodată,
L-aş desface
din adâncuri să-l alin şi să-l păzesc,
Dar cum pot
păzi eu, Doamne, răsuflarea ta cea sfântă
Care însuţi
ai desprins-o de pe osul său domnesc.
Mă rog deci
să se întoarcă fără ură către tine,
Dar când va
să vin şi eu să mă laşi să-i dau ocol,
Dacă nu ca o
femeie, ca un suflet care vine
La alt suflet
ce-l aşteaptă în tăcere trist şi gol.
DE-AM TRECE
Ci
iarăşi mă apropii şi-aştept
Şi nimeni nu
vine-napoi
Se vede hotarul
şi-aş vrea
Să-l trecem
măcar câte doi.
Tu mergi ca
şi mine-ntr-acolo,
Simt iar în
tăcerile lungi
Că
parcă ajungi înainte
Şi
parcă te bucuri c-ajungi.
De-am trece
măcar câte doi,
Legaţi între
noi cât de cât,
Să nu fim
chiar singuri de tot,
Să nu ni se
facă urât.
| Puneti comentariile Dvs. la aceste texte, sau la problematica acestor texte în
|
|
|
|
Cum îmbogătim această pagină în mod regulat, Dvs. puteti să fiti informati despre schimbările survenite prin Change Detection.
Nu ezitati să folositi această oportunitate dacă sunteti interesat(ă) de materialele publicate aici! |