ARDERE DE TOT

1976

 

 

 

 

IAR MĂ-NDEPĂRTEZ DE TINE

 

Iar mă-ndepărtez de tine, dinadins, ca să te văd

Nerobită de puterea sufletului tău cel dus

Înapoi spre altă lume, care-i pare mai a lui

Decât lumea-n care parcă din greşeală a fost pus.

 

Dar te văd tot mai aproape ca şi cum eu însămi sunt

Despărţită doar de ochiul care mă priveşte rece

Undeva pe însăşi calea nimănui dezvăluită

Unde sufletul tău parcă şade pregătit să plece.

 

E desprins de trup şi este mai frumos ca niciodată,

L-aş desface din adâncuri să-l alin şi să-l păzesc,

Dar cum pot păzi eu, Doamne, răsuflarea ta cea sfântă

Care însuţi ai desprins-o de pe osul său domnesc.

 

Mă rog deci să se întoarcă fără ură către tine,

Dar când va să vin şi eu să mă laşi să-i dau ocol,

Dacă nu ca o femeie, ca un suflet care vine

La alt suflet ce-l aşteaptă în tăcere trist şi gol.

 

 

 

DE-AM TRECE

 

Ci iarăşi mă apropii şi-aştept

Şi nimeni nu vine-napoi

Se vede hotarul şi-aş vrea

Să-l trecem măcar câte doi.

 

Tu mergi ca şi mine-ntr-acolo,

Simt iar în tăcerile lungi

Că parcă ajungi înainte

Şi parcă te bucuri c-ajungi.

 

De-am trece măcar câte doi,

Legaţi între noi cât de cât,

Să nu fim chiar singuri de tot,

Să nu ni se facă urât.