Buna, mya.

La ce incercare ti-ai propus sa ma pui !

1. Relatia fiecaruia cu Dumnezeu e una mai tainica, mai personala si mai intima decat relatia de iubire dintre doi soti... Asa cum nu ne punem prietenii sa ne povesteasca despre relatiile lor intime (fara numai daca biruie perversitatea in noi), tot asa nu cerem oamenilor sa ne vorbeasca despre relatia lor cu Dumnezeu. Sfintii Parinti mergeau chiar mai departe si considerau impudic chiar si a privi pe cineva cum se roaga...

2. Acum, despre iubire suntem obligati sa vorbim, ca doar e fundamentul predicii Mântuitorului: "Porunca noua va dau voua : sa va iubiti unii pe altii, precum Eu v-am iubit pe voi". Dar si aici trebuie sa fim discreti. Cuvântul IUBIRE e atât de mare pentru noi - "Dumnezeu este Iubire", spune Sf. apostol Ioan Evanghelistul - încat ni se cuvine o oarecare prudenta in folosirea lui, mai ales ca e astazi mult intrebuitat abuziv in relatiile dintre un baiat si o fata, dintre o femeie si un barbat si in alte situatii. In plus, "iubire" si "dragoste" au atâtea conotatii astazi incat nici nu e sigur ca intelegem acelasi lucru prin acest cuvânt intr-o discutie cu cineva...

Pentru aceste motive, eu personal incerc sa folosesc alte cuvinte mai omenesti si mai accesibile (chiar daca Iubirea-Dumnezeu ramâne modelul): prietenie, relatie, relatie de prietenie, relatie personala. Iar pentru "iubirea aproapelui": atentia la aproapele, trezvia, atentia la nevoile celui de lânga noi etc.

Iarta-ma, mya, sper ca nu te-am bruscat cu aceste rânduri. Sunt insa niste clarificari importante cred pentru discursul nostru in genere, când folosim cuvinte mari ca: iubire, adevar, libertate etc.

Toate cele bune.
pr_iulian