Dezgroparea ramasitelor in ritualul de mirungere al lor nu este o profanare de mormant, ci o dovada de respect. Totusi, aceasta nu e o paractica generala în Biserica Ortodoxa.

In tot cazul, trupul se intoarce din cele din care a fost luat (pamânt, humus - la îngropare în pamânt; sau materia fizica "grosiera" in general - pentru cazurile de "ingropare in mare/ocean"), si nu trebuie luata ca imagine exacta profetia lui Iezechiel (capitolul 37) despre invierea mortilor. E o profetie a invierii mortilor, nu o descrierea exacta a ceea ce va fi, ca asta nu putem sti. Inchipuiti-va ca toti care mergem in pamânt sau in mare (sau cei care cativa care sunt deja in spatiul cosmic, sau cei care au fost arsi etc), ne imprastiem peste tot (nu vreau sa fiu sadic ori morbid cu descrierile...).

Apoi, cand va fi sa inviem, nu stim exact cum va fi, cum ne vom "aduna"... Unii teologi ortodocsi - intre care marele teolog de origine rusa Vladimir Lossky - vorbesc de o "pecete a persoanei" pe toate cele ale omului. Persoana umana este unica, si ea cumva marcheaza, lasa o pecete a persoanei (a "ipostasului") pe fiecare "celula" a sa, astfel incat la inviere persoana isi va "chema" ce e al sau... Bun, e o parere teologica, dar care da o idee despre problematica.

Asadar, toate acestea fiind zise, pecetluirea gropii la inmormantare nu e "un nod deasupra mormântului", ci un semn vazut al desprinderii acelei persoane de cele materialicesti pâna la invierea cea de obste. E pecetluirea acestei "desprinderi", daca vreti, atât pentru cel care si-a dat duhul, cat si pentru cei apropiati care participa la înmormântare.

Aceasta nu este o explicatie "simbolica", ori metaforica, ci e vorba de ceva concret - un "semn vazut" - a ceva concret, anume a "desprinderii acelei persoane de cele materialicesti pâna la invierea cea de obste". Aceasta nu are nici o legatura cu vreun simbolism metaforic si fara continut real, ci este intelegerea duhovniceasca a unor realitati spirituale, in armonie cu restul slujbei si cu traditia Bisericii.

De altfel, acest ritual al pecetluirii gropii nici nu face parte din slujba înmormântarii asa cum este ea in cartile de slujba preotesti (in Molitfelnic, bunaoara), si nici nu este mentionat in aceasta slujba, ci este o traditie locala, pe care preotii o practica pe alocuri. Daca aceasta practica a "pecetluirii" gropii este bine inteleasa, adica in armonie cu restul slujbei înmormântarii si cu traditia Bisericii, atunci nu este nici o problema. Daca insa aceasta practica este inteleasa mai mult in sens superstitios (ca, de exemplu, o practica ce ne pazeste de strigoi, sau de fantome etc.), atunci ea este criticabila.

Toate cele bune.

pr. Iulian