Stiti, Domnul nostru Iisus Hristos ne-a aratat, prin pilda fiului risipitor, ca Dumnezeu ne primeste pocainta decum aratam parere de rau si ne intoarcem la El. In aceasta clipa deja Tatal ne primeste din nou ca pe niste fii (fiice) si face ospat pentru noi si ne da toate ca sa fim din nou in bucurie cu El. Deci in aceasta clipa a pocaintei Dumnezeu ne iarta pacatele, si omul este din nou imbracat cu haina cea noua a botezului.

Totusi, tot ceea ce face omul (prin fapte, cuvinte, gânduri) lasa urme, bune sau rele, in sufletul lui si al aproapelui sau.

Negativele din viata noastra lasa rani in suflet, care cer timp ca sa se vindece. Dar asa cum de un ostas se zice ca e un "razboinic incercat" pentru ca are multe cicatrice, care sunt ca niste decoratii ale vitejiei sale pe câmpul de lupta, ei bine, tot asa, pe masura ce ranile sufletesti ale omului se vindeca, el devine mai "incercat", adica mai intelept in cele sufletesti, duhovnicesti.

La fel, când omul face rau aproapelui sau, el pune cumva un soi de pecete a sa pe rana ce a facut-o în sufletul aceluia, si patimeste în mod tainic cu acela pe care l-a ranit. Uneori îi vin necazuri si nu stie de unde - unele pot fi legate tocmai de aceste rani pe care le-am facut noi în sufletele altora...

Ei bine, avortul nu este un "pacat obisnuit", stiti bine. O legatura de viata foarte intima (mai intima decat care nici nu se poate, ma gândesc, în aceasta viata) este rupta si zdrobita prin avort ! Este o sfâsiere ale carei consecinte nu le putem sti exact... Si atunci, cu atât mai mult omul are nevoie de timp ca sa se vindece.

Asadar, credem ca pacatele se sterg prin pocainta, prin spovedanie, prin marturisire; iar vindecarea de urmarile pacatelor vine cu timpul, prin rabdarea necazurilor si rugaciune si harul lui Dumnezeu.

Doamne ajuta,
pr. iulian