Doamne ajuta.

1. "de ce biserica crestina nu este la fel de unita ca in vremurile primordiale?"

Toti suntem tentati uneori sa vedem in roz "vremurile primordiale", ca un fel de timp mitic de care vorbeste di Mircea Eliade: illo tempore...

Si eu ma surprind uneori zicându-mi: "Ah, ce bine era in vremea Sfintilor Parinti ! ".

Totusi, acest soi de gând e o adevarata ispita, si studiul atent al istoriei crestinismului, arata ca secte si grupuri si grupuscule au existat dintotdeauna (chiar din Faptele Apostolilor vedem ca existau astfel de grupuri). Grupari "gnostice" au existat dintotdeauna la marginea crestinismului.

Chiar cuvântul "erezie", haeresis, pe care apostolul Pavel il foloseste era legat de existenta acestor grupari. El se refera la o parte de adevar care e luata pentru adevarul intreg. De exemplu, ca si cum ai spune: mâna este omul. A lua deci un fragment dintr-o realitate pentru acea realitate. Acesta viziune a fost aplicata si grupurilor care se rupeau din unitate idealizand ceva ce de fapt era un fragment. Acestea erau numite eresuri.

Toate aceste probleme au existat dintotdeauna, de la caderea lui Adam in fapt, care este marea rupere a unitatii: unitatea cu Dumnezeu, de unde apoi a inceput schizofrenia omului si dificultatea lui de a fi unit cu aproapele si creatia...

2. "Este posibil ca in viitor toate confesiunile crestine sa se uneasca intre ele?"

Cred ca e bine ca fiecare din noi sa lucreze unirea: unirea cu Dumnezeu ; unirea in sine insusi - impotrivindu-se schizofreniei dintre trup si suflet, dintre simturi etc.; unirea cu aproapele sau.

Aceasta cale a unirii era de mare pret la Parinti:

"Primul om era chemat, dupa sfântul Maxim Marturisitorul, sã adune în fiinta lui toatã fiinta creatã; el trebuia în acelasi timp sã atingã unirea desãvârsitã cu Dumnezeu si astfel sã confere întregii creatii starea îndumnezeitã.

"[1] El trebuia, mai întâi, sã desfiinteze în propria lui naturã împãrtirea în douã sexe, printr-o viatã fãrã de patimã dusã dupã modelul arhetipului dumnezeiesc.

"[2] Apoi trebuia sa reuneasca Raiul cu restul pamântului, adica purtând totdeauna în el însusi Raiul, într-o comuniune statornica cu Dumnezeu, el trebuia sa transforme tot pamântul în Rai.

"[3] Dupa aceea, trebuia sa desfiinteze conditiile spatiale nu numai pentru mintea, ci si pentru trupul sau, adunând pamântul si cerul, toata lumea vazuta.

"[4] Depasind marginile lumii sensibile, trebuia sa patrunda în lumea inteligibila printr-o cunoastere egala cu cea a duhurilor îngeresti, ca sa reuneasca în el însusi lumea inteligibila si lumea sensibila.

"[5] ïn sfârsit, neavând în afara lui decât numai pe Dumnezeu, n-ar mai fi ramas omului decât sa se daruiasca în întregime Lui, într-un elan de dragoste , redându-i universul întreg unit în fiinta omeneasca.

"Atunci Dumnezeu însusi s-ar fi dat la rândul Sau omului, care ar fi avut în viertutea acestui dar, adica prin har, tot ceea ce Dumnezeu poseda prin firea Sa. În felul acesta s- ar fi îndeplinit îndumnezeirea omului si a întregii lumi create. Acasta sarcina prescrisa omului nefiind împlinita de Adam, o putem întrezari prin lucrarea lui Hristos, al doilea Adam." (vezi Vladimir Losski, Teologia misticã a Bisericii de Rãsãrit, Ed. Anastasia, f.a., p.136-137).

Cum omul nu a putut sa faca aceasta, a venit Hristos, Adam cel nou, unificator si sfintitor al fiintei create:

"[1] Nãscându-Se din Fecioarã, El desfiinteazã prin nasterea Sa despãrtirea naturii umane în bãrbati si femei.

"[2] El uneste din nou pe Cruce, Raiul, lacasul primilor oameni înainte de pacat, cu realitatea pamânteasca unde locuiesc urmasii cazuti ai primului Adam; într-adevar, El spune tâlharului celui bun: 'chiar astazi vei fi cu Mine în Rai', si totusi El nu înceteaza sa voarbeasca cu ucenicii în vremea sederii Sale pe pamânt dupa Înviere.

"[3] La Înaltare El a unit din nou mai întâi pamântul si sferele ceresti, cerul vazut.

"[4]Apoi patrunde în empireu, strabate ierarhiile îngeresti si reuneste cerul duhovnicesc, lumea inteligibila cu lumea sensibila.

"[5] În sfârsit, El prezinta Tatalui totalitatea universului reunita în El, ca nou Adam cosmic, unind creatul cu necreatul." (Vladimir Lossky, Teologia mistica a Bisericii de Rasarit, p.167).

Iata deci, care este calea unirii, pe care ne-a invatat-o si ne-a lasat-o noua Domnul, iar Parintii ne-au explicat-o.

Acum, c red ca e bine sa vrem unirea confesiunilor crestine (dar cum? in ce fel?), dar noua ni se cade mai intai de toate sa lucram aceasta cale a unirii descrisa mai sus; iar marea unire se va produce atunci când Hristos va veni intru slava Sa si va fi "totul in toate", cum spune Scriptura.

Doamne ajuta.
pr.iulian