Doamne ajuta.

Desigur, superstitiile le dispretuim si le combatem. Pentru ca ele nu au nimic de-a face cu credinta, care e legata de iubirea lui Dumnezeu (care e „bun si iubitor de oameni”) si a semenilor („Sa va iubiti unii pe altii precum Eu v-am iubit pe voi”). Din contra, superstitiile sunt legate de frica si de frici, si de imaginarul individual si popular pe care aceste frici il genereaza, foarte diferit de la un loc la altul.

De exemplu: la români „pisica neagra” e un fel de imagine populara a „celui rau” - in Egipt ea este admirata. Bestiarul (adica viziunea personificata asupra animalelor) variaza mult de la o regiune la alta, si aceasta dovedeste ca ne aflam in plin imaginar colectiv, si care trebuie tratat ca atare, oricat de puternic ar fi el intr-o anumita societate la un anumit moment.

La fel, cele mai multe din superstitiile legate de morti sunt reziduuri ale vechilor credinta pagâne de altadata, care au supravietuit pâna azi sub aceasta forma (ca si in vrajitorie).

Inca o data: aceste lucruri nu au, de cele mai multe ori, nimic de-a face cu credinta crestina! Deci aceste superstitii sunt intotdeauna de dispretuit. Ceea ce nu este de dispretuit niciodata, este omul! Pentru diferit motive (slaba credinta, nestiinta etc.) multi oameni „cred” unor superstitii. Iar noi nu trebuie sa-i dispretuim, ci sa-i ajutam, cu tact, sa inteleaga ca acele superstitii nu le folosesc la nimic. Uneori argumentele noastre nu sunt vorbele, ci faptele, actiunile sau atitudinile noastre detasate fata de aceste lucruri…

Iata, in final, un mic text/eseu: Despre superstitii.

Doamne ajuta.