Ar trebui să-ţi scriu “Cuvioase”, dar îţi voi scrie când vei fi aşa, dacă în zilele viitorului vei ajunge şi “cuvios părinte”: Patericul l-ai citit şi studiat; Sf. Isaac Sirul, Sf. Simeon Noul Teolog de asemenea. Filocalia iarăşi.

Studiul e una - îl pot face toţi. Acoperirea cu viaţa însă o pot face din când în când abia câte unii, unde şi unde, câte unul într-o sută de ani.

N-ai avut parte de studiul, care odată era miezul şi splendoarea Teologiei: Mistica, definită “ştiinţa îndumnezeirii omului”.

Nu-i destul să ştii călugăria; trebuie să-i şi înveţi calea, să-ţi deprinzi o fire nouă, fire de “fiu al lui Dumnezeu” între fii oamenilor.

Pentru asta trebuie valorificarea practică, progresivă a darurilor naşterii din nou de la Botez.

Eşti tu un convertit? Îţi trăieşti tu viaţa în Hristos în care eşti botezat, îmbrăcat în firea omului venit din Cer pentru mântuirea ta, care eşti în lumea, care “toată” zace în rău?

Ai ajuns tu aşa devreme ca vârstă, convingere şi evidenţă a trăirii în Hristos, în atotprezenţa dogmatică a lui Dumnezeu, ca să rezişti la ispitirile meşteşugite şi uneori simple de tot, ale vicleanului vrăjmaş, care în atâtea prilejuri te-a dovedit slab?

Să ştii că el nu se mulţumeşte cu biruinţe mici şi nebăgate în seamă de tine, ci-ţi pregăteşte o neobservată slăbire a credinţei şi o revenire la modul “natural” al vieţii, fără “exagerările” vieţii mai presus de fire, sau supranaturale.

Ori tu tocmai viaţa cea mai presus de natură eşti juruit să o dovedeşti reală şi posibilă între fiinţele nepricepute între care ar fi să trăieşti viaţa ta pământească.

Nu le lăsa să te îngrămădească cu dragostea lor, care mult mai are până să fie toată numai după Dumnezeu. Nu le lăsa să-ţi intre în chilie; vorbeşte cu ele numai în biserică. De-ar fi cu putinţă nici să nu te vadă decât în biserică. Deci departe de tine amestecul în “partidele” lor pe absolut orice motive - “motive” ale vrajbei.

Tu ai slujba de a scoate în evidenţă şi în planul întâi: darurile Botezului: persoana Domnului Hristos din temniţa şi bolniţa fiecăreia dintre ele. Altă treabă e administraţia şi nu ţine de tine. Faţă de slujba ta ideală, toate celelalte ţin de spinii grijilor omului vechi.

Să faci cea mai netă distincţie între aceste două vieţi, întâi pentru tine. Căci şi tu şti doar; dar nu o faci, până ce nu eşti deplin şi definitiv convertit al prezenţei Domnului Hristos în propria ta temniţă şi puţinătate de dragoste. Căci vezi câte iubeşte chiar şi monahul pe lângă Domnul Hristos.

Câţi nu se iubesc pe sine în contul Domnului Hristos? Sunt adică furaţi de la acela “un lucru trebuieşte” spre câte altele, care toate dacă nu despart totul, dar slăbesc dragostea cea unică de Dumnezeu şi aşa sporeşte vicleanul cu dărâmarea poruncii lui Dumnezeu din tine.
În cazul când vei fi propus pentru Prislop, să ştii că nu-i o treabă uşoară şi simplă pentru un călugăr ca tine “simplu” şi “uşor” întru toate ale unei căi mai presus de fire.

Toate vor trage de tine în jos, că n-au altă putere. Sunt pline de neştiinţă, de uitare şi de nebăgare de seamă asupra minţii şi fără grijă de propria lor mântuire.
Nici una nu poate învăţa războiul nevăzut şi ca urmare nu progresează duhovniceşte; nu le interesează parcă.

Deci dacă tu nu-ţi vei vedea cu toată sinceritatea şi seriozitatea de propria ta izbăvire din încercuirea vicleanului vrăjmaş, lovindu-l neîncetat cu rugăciunea neîncetată “Doamne Iisuse”, nu scapi teafăr şi te poţi trezi - Doamne fereşte - căzând în păcat şi scos din preoţie.
Citeşte şi toată atenţia Filocalia toată, dar nu în fugă, ci adâncind în minte toate datele şi tot duhul în care scriau din experienţă (din lucrare), sfinţii scriitori ai acestei dumnezeieşti îndrumări. Nu vorbi mult şi nu te împrăştia că pierzi adâncimea şi dai în superficialitate.

Te ştiu neascultător, deşi te lauzi cu nu ştiu ce ucenicie; dar numai ucenic nu mi te-ai dovedit de câte ori te-am rugat, câte bine ştii.

Ca atare bănuiesc că vei păţi multe necazuri şi înfrângeri tocmai pentru că nu te pricepi să urmăreşti cele veşnice în locul celor vremelnice; nu prinde Adevărul putere de viaţă în viaţa ta, ci numai rele de care este plină lumea şi locul unde, să zicem că vei fi. Ai grijă!

Ţi-am spus odată să faci un prim exerciţiu cu tine acolo: să nu râzi. E cel mai simplu exerciţiu al unui om care vrea să înceapă calea “smeritei rugăciuni şi atenţi”!

Iată, îţi dau această ascultare: să isprăveşti cu râsul; deoarece acolo, cu râsul tău de toate tragi tu în jos şi nu mai eşti ce trebuie să fii. Iisus n-a fost văzut niciodată râzând în această lume care-l va răstigni. Verifică-te cât mai des cu Predica de pe Munte. Învaţ-o, adânceşte-o, trăieşte-o, că după normele ei însetează, flămânzeşte “omul cel nou, cel venit din cer”, pe care-l ai în tine arvună a Împărăţiei lui Dumnezeu dinlăuntrul tău.

Ai aflat de la Sf. Simeon Noul Teolog că trebuie să fim conştienţi de Iisus Hristos pe care-l avem în noi şi care prinde toată viaţa şi sensul vieţii noastre pământeşti.


Ţi-am scris câteva gânduri de sprijin că eşti încă prunc intrat într-o slujbă şi o cale care cere să fii “bărbat desăvârşit la plinirea vârstei lui Hristos”.


   

Lecţiile despre monahism sunt destul de bine scrise. Dar vezi nu au efect asupra lui, pentru că nu are preocuparea de viaţă şi de moarte a acestei teme şi pentru că nu se poate transpune răstignit pe cruce din scena “Veniţi la Mine”.

Acestea sunt ultimele cuvinte ale Pr. Arsenie pentru Pr. Daniil