Ctitorul acestui asezamânt este Sfântul Ierarh Antim Ivireanu, care a construit manastirea între anii 1713-1715, pe amplasamentul unei modeste biserici din lemn.
Arhitectonic, biserica manastirii, construita în plan triconic, apartine, prin conceptie si decoratie, stilului brâncovenesc.
Dupa cum noteaza Vasile Dragut, iconostasul, unic în arta noastra este din piatra sculptata, atribuit chiar lui Antim, care, conform traditiei, ar facut si usa bisericii, bogat împodobita.
Din 1797 a functionat aici o scoala de preoti; dupa 1836, Seminarul Mitropoliei Ungro-Vlahiei, iar 1840-1864, Arhivele Statului.
În 1912 s-a construit, în incinta manastirii,
Palatul Sfântului Sinod (o cladire un pic greoaie si în disonanta cu arhitectura ansamblului), unde functioneaza si Biblioteca. 
Manastirea are un muzeu cu obiecte de arta bisericeasca si o expozitie închinata vietii si activitatii Mitroplitului Antim Ivireanul.
Restaurata în a doua jumatate a secolului al XIX-lea (suferind importante modificari arhitectonice si o noua pictare a bisericii), apoi în anii '50 prin grija Patriarhului Justinian.
În urma lucrarilor de sistematizare a zonei din anul 1984, Palatul Sfântului Sinod a fost translatat pe o distanta de 25m, cu o rotire de 13 grade.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotarât, la 20 iunie 1992, canonizarea ctitorului acestei manastiri - Antim Ivireanul, Mitropolit al Tarii Românesti (1708-1716), personalitate de înalta moralitate si cultura, fiind înscris în calendar în ziua de 27 septembrie.
La sfârsitul anului 1945, în aceasta manastire a luat fiinta cercul Rugul aprins, alcatuit din monahi si distinsi intelectuali (profesori, scriitori, compozitori, pictori, studenti), având ca tema de discutii isihasmul.
Cercul a fost desfiintat în 1950, multi dintre membri sai fiind condamnati la ani grei de temnita comunista.